Salariul minim pe economie se măreşte în România. Raluca Turcan: „Suntem într-un context favorabil majorării”

Raluca Turcan a declarat că este necesară creşterea salariului minim pe economie în România, deoarece nivelul actual este insuficient. Ministrul Muncii a precizat că majorarea trebuie să fie făcută fezabil şi sustenabil din punct de vedere al economiei.
Filip Stan
01 sept. 2021, 11:24
Salariul minim pe economie se măreşte în România. Raluca Turcan:
Salariul minim pe economie se măreşte în România. Raluca Turcan: "Suntem într-un context favorabil majorării"

Salariul minim pe economie se măreşte în România. Raluca Turcan a declarat că actualul context este favorabil majorării salariului minim pe economie. Ministrul a precizat că este necesar ca salariul minim să crească, deoarece nivelul actual este insuficient.

Salariul minim pe economie se măreşte în România. Raluca Turcan, anunţ de ultimă oră

Raluca Turcan a declarat că majorarea salariului minim pe economie trebuie să fie făcută fezabil şi sustenabil din punct de vedere al economiei.

„Când salariul minim a fost majorat artificial şi nesustenabil din partea economiei am avut, pe de o parte, creşteri de preţuri ca urmare a includerii cheltuielilor cu salariile şi, de asemenea, muncă la negru. Toată lumea a avut de pătimit. De aceea, ca ministru al Muncii, mă preocupă foarte tare ca o majorare a salariului minim, pe care o consider necesară întrucât nivelul actual al salariului minim este insuficient, să fie făcută fezabil şi sustenabil din punct de vedere al economiei. Şi vreau sa fac aici un comentariu care s-ar putea să vă surprindă.

Să ştiţi că suntem într-un context oarecum favorabil majorării salariului minim. Avem şi o discuţie la nivel european unde există îngrijorare cu privire la expunerea spre riscul de sărăcie, inclusiv sărăcie energetică, şi atunci statele membre îşi pun problema cum ar trebui să arate salariul minim. În acelaşi timp, dacă obţinem o mai mare corectitudine în relaţiile de muncă – şi vă spun asta ca rezultat al discuţiilor pe care le am în teritoriu cu angajatori mici şi mari – atunci majorările de salariu minim ar putea să conducă şi la o creştere a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai”, a declarat Raluca Turcan la Digi 24.

Citeşte şi Virgil Popescu a făcut anunţul: facturile la gaze şi electricitate a peste 10 milioane de români vor fi suportate parţial de stat

Ministrul a subliniat faptul că aproximativ 1,6 milioane de angajaţi au salariul minim.

„Avem trei tipuri de salariu minim: salariu minim standard, salariu minim pentru studii superioare şi salariu minim din construcţii. Cumulat, aproximativ 1,6 milioane”, a precizat Turcan.

De asemenea, Raluca Turcan spune că în prezent există „informaţii consistente” potrivit cărora sunt foarte mulţi oameni angajaţi scriptic cu salariul minim, dar de fapt ei nu sunt plătiţi cu salariul minim.

„Cine pierde din acest proces? Pierde în primul şi în primul rând angajatul pentru că, în momentul în care angajatul, de convenienţă cu angajatorul acceptă să fie plătit scriptic cu mai puţin, adică să aibă venituri nedeclarate sau subdeclarate, practic el este păgubit în primul rând la pensie, în timp”, a mai precizat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a anunţat că a fost demarată o campanie de informare, că se intră pe teren şi se verifică corectitudinea relaţiilor de muncă prin Inspecţia Muncii.

„Discutăm cu agenţii economici, le transmitem notificări prin care le spunem că intrăm în teren, după care modificăm cadrul normativ, astfel încât să definim ceea ce înseamnă muncă subdeclarată. Ştiţi că în România lui 2021, în momentul de faţă, munca subdeclarată nici măcar nu este definită?”, a menţionat Raluca Turcan.

Citeşte şi EXCLUSIV Lili Ruse, factură uriaşă la gaze: „Nu am plătit niciodată atât de mult în cei 12 ani de când locuiesc la casă”

Potrivit acesteia, anul acesta s-au descoperit aproximativ 5.000 de cazuri de muncă la negru şi s-au aplicat amenzi de aproximativ 60 milioane lei.

„Din nefericire, colectarea amenzilor este mai mult decât dezastruoasă, lucru care m-a făcut să propun ANAF-ului un protocol de colaborare, astfel încât să creştem colectarea pentru că, dacă inspectorii muncii se duc pe teren, aplică amenzi, dar după aceea amenzile nu se colectează – sunt oarecum luaţi de fraieri şi practica rămâne în vigoare”, a adăugat ministrul Muncii.

Totodată, Raluca Turcan susţine că a propus o schimbare radicală a Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, astfel încât din „pseudo-cursuri de calificare şi de formare”, să fie pregătiţi oamenii pentru ceea ce aşteaptă piaţa muncii. „Vorbim de o piaţă a muncii digitală, de meserii care nici măcar nu sunt incluse în codul ocupaţiilor din România, altele nu se mai caută şi atunci schimbăm această perspectivă a formării forţei de muncă”, a explicat Raluca Turcan.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”Am simțit că tata a fost acolo, lângă noi”. Fiica lui Diego Maradona, în lacrimi după ce Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
Cutremur de 7,3 în Mexic. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe state de la Oceanul Pacific
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Victor Pițurcă și-a ales favorita la câștigarea SuperLigii: ”Are prima șansă!”. Ce echipă nu vede bine: ”A pierdut jucători importanți”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind suspendarea lui Nicușor Dan. Alegerile anticipate, o variantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România