Un volum întreg cu declaraţii ale martorilor din dosarul lui Victoraş Micula este dispărut de două luni

Unul dintre volumele importante, cel cu declaraţiile de martor, a dispărut pur şi simplu din dosarul în care sunt urmăriţi penal Victoraş Micula şi mai mulţi poliţişti, drept urmare, în instanţă au început verificări pentru a se afla unde anume a putut dispărea volumul cu pricina şi dacă a fost o "mână criminală".
Filip Stan
01 sept. 2021, 15:27
Un volum întreg cu declaraţii ale martorilor din dosarul lui Victoraş Micula este dispărut de două luni

Tribunalul Bihor susține că a demarat o anchetă administrativă după ce un un volum esențial al dosarului în care Victor Micula și mai mulți polițiști sunt judecați a dispărut din arhivă. După finalizarea acesteia, va stabili dacă va fi anunțată poliția de acest incident.

Instanța a făcut o cronologie a evenimentului și a ajuns la concluzia că procesul trebuie să continue, după ce a fost atașată la dosar o copie oficială a volumului, motiv pentru avocații inculpaților să ceară un nou termen pentru a studia copia.

Deși au trecut mai bine de două luni de la constatarea dispariției volumului, conducerea Tribunalului Bihor nu-și explică cum s-a întâmplat acest lucru și continuă să caute în arhivă, fără a anunța autoritățile.

„La data de 23.06.2021, în cauza care face obiectul dosarului nr.3772/111/2020/a1, grefierul de ședință a adus la cunoștința președintelui completului PI6, faptul constatării lipsei volumului nr.3 din dosarul de urmărire penală nr.207/P/2018. Președintele completului a dispus căutarea dosarului lipsă, atât de către grefierul de ședință cât și de către grefierul arhivar al Arhivei penale, fiind totodată verificat circuitul administrativ al întregului dosar. Totodată, preşedintele completului de judecată a înștiințat verbal preşedintele instanței despre lipsa dosarului și demersurile întreprinse. Întrucât dosarul nu a fost găsit, la data de 06.08.2021 președintele de complet a înștiințat președintele instanței asupra acestui fapt, sesizând în mod formal necesitatea întreprinderii demersurilor în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile art. 543 și următoarele din Codul procedură penală”, se arată în răspunsul instanței către Presshub.ro.

Un volum întreg din dosarul lui Victoraş Micula este pierdut de două luni fără nicio urmă

Pe 9 august, președintele completului a emis o adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a comunica, în măsura în care deține, copia în format electronic sau în format letric a dosarului în speță.

„Vicepreședintele instanței, a dispus măsuri de căutare a volumului lipsă, solicitând atât grefierului de ședință să facă verificări, cât și grefierilor arhivari, atât în cadrul arhivei penale a instanței, cât și în cadrul celorlalte arhive ale instantei, având în vedere că toate arhivele instanței (arhiva penală și arhivele civile) funcționează într-un spațiu comun. Până la acest moment, întrucât etapa cercetărilor prealabile nu a fost finalizată, nu s-a luat nici o decizie în privința sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu dispariția acestui dosar”, se arată în răspunsul instanței. La data dispariției volumului, Tribunalul Bihor era condus de judecătoarea Carmen Adriana Domocoș.

În ședința din 27 august 2021, judecătoarea Veronica Ioniță de la Secția penală a Tribunalul Bihor a dispus înlocuirea volumului dispărut cu copia oficială a Parchetului și a stabilit: „Copia obținută ține loc volumului III  original până la găsirea acestuia”.

Citeşte şi: Asasinul Konstantinos Passaris ar putea fi eliberat deşi a fost condamnat pe viaţă

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Gino Iorgulescu și-a scos la vânzare vila din Primăverii. Cum arată locuința de lux pe care șeful LPF cere o avere. Foto
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Motivul pentru care Denisa Coțolan nu își va boteza copilul. Băiatul lui Iancu Sterp nu va fi creștinat prea curând
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj