Cine sunt persoanele influente implicate în dosarul fraudelor bancare

Nume importante din România sunt implicate în dosarul fraudelor bancare de peste 80 de milioane de euro, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. 
Romania TV
13 dec. 2012, 10:23
Cine sunt persoanele influente implicate în dosarul fraudelor bancare

Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, capii afacerii fiind Marius Locic şi fraţii Creştin, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Potrivit surselor citate, în această afacere sunt implicaţi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.

De asemenea, în anchetă este vizată şi soţia lui Marius Locic, au mai declarat surse pentru Mediafax.

Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ 8 milioane de euro, precizând că a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate.

Conform băncii, creditele beneficiază de garanţii imobiliare, Volksbank Romania precizând că a demarat procedurile de executare silită.

Procurorii fac joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 mil. euro.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

La finalul percheziţiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

„În fapt se reţine că, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

„Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare”, au precizat procurorii DIICOT.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat de membrii grupării a fost estimată la aproximativ 85 de milioane de euro.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cele mai mari surprize din istoria Mondialelor. Așa s-a scris istoria fotbalului
Capital.ro
Economia României se îndreaptă spre prăpastie. Radu Georgescu a lansat un avertisment pentru populație: Suntem pe primul loc în Europa la toate capitolele negative
Playtech.ro
Probleme pentru turiștii români în aeroportul din Hurghada. Ce bancnote pot fi refuzate. Totul despre viză, bani și schimb valutar
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Ce transfer a făcut FCSB: ”E bun, e foarte bun. Am jucat împotriva lui”
MediaFlux
Recrutare masivă în Armata Română. Anunțul Ministrului Apărării
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți