Accident grav pe Șoseaua Olteniței. Patru persoane rănite, două încarcerate VIDEO

Un accident grav a avut loc vineri noaptea pe Șoseaua Olteniței, în Sectorul 4 al Capitalei.
Claudia Simion
18 sept. 2021, 00:15
Accident grav pe Șoseaua Olteniței. Patru persoane rănite, două încarcerate VIDEO
Un accident grav

Persoanele încarcerate au fost extrase, una dintre cele două este conștientă și a fost transportată la Spitalul Sf. Ioan, cealaltă persoană nu prezintă probleme grave de sănătate.

Cinci echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, iar autoritățile fac cercetări pentru a stabili contextul în care s-a petrecut accidentul.

Accident cumplit cu trei victime, în Cluj. Un tânăr de 22 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin într-un alt autoturism

Accident cumplit cu trei victime, în Cluj. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme. Accidentul s-a petrecut în afara localităţii Morlaca din judeţul Cluj.

Potrivit poliţiştilor, şoferul în vârstă de 22 de ani circula din direcţia Cluj-Napoca înspre Oradea, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a lovit un alt autoturism care circula din sens opus. În urma impactului ambii şoferi şi o pasageră au fost răniţi.

„Conducătorul unui autoturism în vârstă de ani 22 de ani, din municipiul Oradea, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune laterală cu un autovehicul care se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tîrgu Mureș.

În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea conducătorilor auto și a unei femei care se afla în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani”, a transmis IPJ Cluj.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România