ALEGERI RUSIA. Partidul lui Putin a zdrobit concurenţa şi a câştigat aproape jumătate din voturi. Comuniştii s-au clasat pe locul doi, cu 20%

Partidul aflat la putere în Rusia, ce îl sprijină pe președintele Vladimir Putin, și-a păstrat majoritatea parlamentară după alegerile din weekend, chiar dacă și-a pierdut circa o zecime din procentul electoral, arată rezultatele parțiale de luni.
Daniel Spătaru
20 sept. 2021, 09:43
ALEGERI RUSIA. Partidul lui Putin a zdrobit concurenţa şi a câştigat aproape jumătate din voturi. Comuniştii s-au clasat pe locul doi, cu 20%

După numărarea a circa 74% dintre opțiuni, Comisia Electorală Centrală a anunțat că Rusia Unită a câștigat aproape 49% dintre voturi, cel mai apropiat rival, Partidul Comunist, fiind cotat cu aproximativ 20%.

Deși victoria este clară, este o performanță ușor mai slabă pentru Rusia Unită decât la ultimele alegeri parlamentare din 2016, când a câștigat cu 54% dintre voturi.

Scăderea nivelului de trai și acuzațiile de corupție din partea lui Alexei Navalnîi, trimis în închisoare de justiția Kremlinului, par să fie motivele scăderii, la care se adaugă tactica votului inteligent promovată la aceste alegeri de aliații lui Navalnîi. Probabil că Rusia Unită ar fi avut și mai puține voturi într-o competiție corectă, însă înainte de alegeri mișcarea politică a lui Navalnîi a fost scoasă în afara legii, aliații criticului rus nu au avut voie să candideze, iar presa și ONG-urile care critică puterea au fost puse sub presiune, comentează Reuters, preluată de Euronews.

Citeşte şi Opoziţia rusă acuză Google şi Apple că au cedat „şantajului” lui Vladimir Putin. Aplicaţia de „vot inteligent” a lui Navalnîi a dispărut de pe platforme chiar înainte de alegeri

Autoritățile electorale au spus că au anulat voturile din circumscripțiile unde au fost nereguli evidente și că, în general, alegerile au fost corecte.

Rezultatul probabil că nu va schimba peisajul politic din Rusia, iar Putin – care este la putere din 1999, când a ajuns premier – îl va domina în continuare, în condițiile în care în 2024 vor avea loc alegeri prezidențiale. Liderul de 68 de ani este în continuare o figură populară în rândul rușilor care îl apreciază pentru că s-a opus Occidentului și a redat Rusiei mândria națională.

Citeşte şi Aliaţii lui Aleksei Navalnîi le cer ruşilor să voteze cu comuniştii la alegerile de duminică. Cred că aşa vor submina puterea lui Vladimir Putin

Potrivit rezultatelor parțiale, după Partidul Comunist, aflat pe locul 2, este partidul naționalist LDPR – cotat cu circa 8% dintre voturi și Rusia Corectă, cu 7%. Toate cele trei partide sprijină, de obicei, Kremlinul în chestiunile esențiale. Un nou partid, intitulat ”Oameni noi”, pare că va intra în parlament, cu puțin peste 5% dintre voturi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT