Doliu în PNL. Un important lider local, nevaccinat, a murit după ce s-a infectat cu Covid 19

Ioan Peteleu avea doar 54 de ani. Vestea morţii sale a fost anunţată miercuri dimineaţă pe reţelele de socializare de către mai mulţi colegi de partid.
Filip Stan
29 sept. 2021, 10:13
Doliu în PNL. Un important lider local, nevaccinat, a murit după ce s-a infectat cu Covid 19

Doliu în PNL. Administratorul public al municipiului Bistriţa, Ioan Peteleu, care în urmă cu mai puţin de două săptămâni a fost confirmat cu COVID-19 şi se afla în izolare la domiciliu, a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la vârsta de 54 de ani, arată Agerpres. Membru al PNL, Ioan Peteleu a mai deţinut funcţiile de viceprimar al municipiului Bistriţa (între anii 2012-2014) şi de consilier municipal. Ioan Peteleu nu era vaccinat împotriva COVID-19.

„Mă naşte viaţa, mă-nghite cerul”. Doliu uriaş după ce preotul a murit într-un cumplit accident. Lasă cinci copii orfani

Vestea morţii sale a fost anunţată miercuri dimineaţă pe reţelele de socializare de către mai mulţi colegi de partid, printre care preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud şi primar al Bistriţei, Ioan Turc, preşedintele organizaţiei municipale PNL Bistriţa, viceprimarul Sorin Hangan, şi prefectul judeţului, Stelian Dolha, care au transmis mesaje de condoleanţe familiei.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, administratorul public al municipiului nu a fost internat în spital în urma confirmării infecţiei cu SARS-CoV-2, acesta decedând acasă, iar autopsia va fi efectuată în cursul după-amiezii de miercuri.

Octavian Jurma: „Urmează să repetăm tragedia din Lombardia în Romania. Vom depăşi toate recordurile negative ale valurilor 2 şi 3”

Ioan Peteleu s-a născut în 25.04.1967 în comuna Lechința. Într-un interviu acordat în 2012, a mărturisit că provine dintr-o familie modestă din Albeştii Bistriţei și că, din primii ani de școală, i-au plăcut mult științele exacte. A urmat Liceul Electrotehnic Bistrița, mai întâi la profilul electrotehnic, apoi la cel mecanic. În timpul liceului, a urmat și Şcoala Populară de Arte. A învățat să cânte la chitară şi la clape și chiar a activat în trupa rock ”Linia I” unde cânta la clape. La vremea aceea purta și plete.

După absolvirea liceului, a dat admitere la Universitatea Tehnică din Cluj, dar nu a intrat. S-a angajat o perioadă la Iproeb, apoi a mers în Armată în judeţul Călăraşi. După Armată, Ioan Peteleu a revenit la Iproeb, unde a fost remarcat de un inginer care i-a propus să urmeze un curs de IT. A urmat în final mai multe, de management, de sisteme integrate sau resurse umane. A urmat apoi facultatea și un master. A mai lucrat la oficiul de calcul de la Comelf unde a creat prima rețea de PC-uri din Bistrița-Năsăud, dar și la Garda Financiară unde s-a ocupat de IT. A dezvoltat acolo un sistem integrat care înregistra toată activitatea instituţiei, procese verbale, hârtii, documente. Acel sistem a funcționat ani de zile până când s-a implementat unul la nivel naţional.

În 1992, împreună cu doi colegi, a creat o firmă de IT, care făcea programare, dar și vindea calculatoare. A creat un sistem integrat pentru avocaţi, însă prea puţini au agreat ideea, de regulă doar cei tineri.

Din 1997 avea propriile firme. A făcut dezvoltare de software în regim de outsourcing pentru companii din afară, precum Germania, Anglia sau Franţa. S-a ocupat şi de consultanţă pentru accesarea de Fonduri Structurale Europene şi era membru al Clubului Lions Bistrița. A avut şi două mandate de preşedinte și a fost chiar preşedinte de zonă. În mandatele lui s-a reușit implementarea unui program de screening oftalmologic la copii.

În politică a intrat în 1994 și nu a activat nicăieri altundeva decât în PNL. ”Mi-a plăcut spiritul liberal, de la tata l-am moştenit, cred. El vroia să aibă tractorul lui, nu să muncească pe cel al vecinului”.

S-a căsătorit în 1991, soţia sa fiind învăţăcel la unul dintre cursurile de calculatoare organizate de Camera de Comerţ, la care el preda. În 1992 a venit pe lume Andrei, care, de la 5 ani a demonstrat că iubește sportul. Primele taine ale fotbalului le-a învățat de la marele jucător Doru Nicolae. Andrei Peteleu a fost campion cu CFR Cluj, iar în prezent evoluează în Ungaria la FC Kisvarda.

Ioan Peteleu a fost viceprimar între 2012 și 2014, fiind înlocuit din funcție după ce s-a rupt USL, apoi a rămas consilier municipal. În special în ultimele două mandate ale fostului primar PSD Ovidiu Crețu, Ioan Peteleu a fost unul dintre cei mai activi consilieri locali, intervențiile lui în materie de urbanism fiind printre cele mai bine documentate.

În ianuarie a.c. a fost numit administrator public al municipiului Bistrița.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT