Vasile Dîncu, mesaj tranşant pentru Klaus Iohannis. „PSD nu merge cu o propunere de premier la Cotroceni”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a anunţat că social-democraţii nu vor merge luni la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier.
Filip Stan
10 oct. 2021, 11:37
Vasile Dîncu, mesaj tranşant pentru Klaus Iohannis.

Vasile Dîncu a precizat că preşedintele Klaus Iohannis este cel care trebuie „să-şi refacă guvernarea”. Fostul vicepremier susţine că există „un joc tactic, strategic” care să ducă la prelungirea situaţiei în care Florin Cîţu se află în fruntea Guvernului.

„Nu mergem în acest moment cu nicio propunere, pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele cel puţin a unei părţi din această criză – cea politică, a girat-o, până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu – şi trebuie să-şi refacă guvernarea pentru că acest tip de guvernanţă, nereuşit până acum, cel puţin din perspectiva rezultatelor guvernării – în acest timp este eroul principal”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, duminică, la Prima Tv.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: „Nu le pot cere colegilor să intre într-un guvern cu doamna Turcan…”

Peşedintele Consiliului Naţional al PSD a subliniat că Florin Cîţu ar fi trebuit să renunţe la funcţia de premier, înaintea moţiunii de cenzură.

„Îmi spune lumea: ”Bun i-aţi dat jos, acuma duceţi-vă la putere!” Cum să mergem la putere? Pentru că este atributul preşedintelui să numească premierul. Preşedintele s-a pronunţat mai demult că nu va mai pune niciodată un premier al Partidului Social Democrat. Am mers cu propunere după alegeri şi am fost refuzaţi. Acum, de bun simţ ar fi fost ca domnul Cîţu, după ce a observat că are o majoritate de 281 de voturi în Parlament împotriva lui, să îşi dea demisia şi preşedintele să refacă cum să revenim la situaţia de la început, situaţia de după alegeri şi să dea ocazia unui preşedinte de partid care va fi fost acolo să creeze o majoritate. Normal ar fi fost ca PSD, pentru că a avut cele mai multe voturi, a câştigat alegerile, chiar dacă nu a făcut 51%. Acum vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie, pentru că nu are rost să ne ducem cu o propunere atunci când nu ni se cer propuneri, pentru că o facem în van”, a adăugat Vasile Dîncu, conform Ştiripesurse.

Citeşte şi: PNL s-a răzgândit la nici 24 de ore după anunţul că-l va propune tot pe Cîţu premier. Cu ce mandat merg liberalii la consultările cu Iohannis de la Cotroceni

Mai mult, Vasile Dîncu a afirmat că analizele continuă şi că luni dimineaţă PSD va lua, în Biroul Permanent Naţional, o decizie finală cu privire la mandatul cu care delegaţia partidului la merge la Cotroceni.

În opinia sa, există „un joc tactic, strategic” care să ducă la prelungirea situaţiei în care Florin Cîţu se află în fruntea Executivului. Dîncu îl acuză pe premier de „imaturitate politică” pentru decizia de a se „lupta” cu partidele politice într-o perioadă de criză sanitară, susţinând că „preşedintele a greşit când a girat un asemenea personaj”.

Citeşte şi: Vasile Dîncu dezvăluie adevărata miză crizei politice din România. „Va veni acel El Dorado – PNRR-ul cu o grămadă de bani. E o goană după aur”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Adrian Ilie le-a desființat pe CFR Cluj și Universitatea Craiova: „Este foarte puțin! Nu mă gândeam niciodată la așa ceva”
Capital.ro
Lege pentru calcularea corectă a pensiilor românilor. Pensionarii au la dispoziție doar 45 de zile pentru a contesta decizia privind valoare pensiei
Playtech.ro
Oraşele din România în care apartamentele se cumpără mai mult ca niciodată. Preţurile nu sunt deloc mici, cum s-a ajuns aici
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ADEVĂRUL despre presupusa relație dintre Alicia și călăul ei din Bihor! Familia a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Se schimbă totul în acest weekend. Zodiile cele mai protejate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi