Definiţia vacinării complete împotriva Covid ar putea fi modificată. Doza a treia va fi obligatorie pentru imunizarea completă

Oficiali ai administraţiei Biden au cerut vineri americanilor eligibili să se vaccineze cu rapeluri ale vaccinurilor pentru Covid-19, iar Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat că ar putea modifica definiţia vaccinării complete împotriva Covid-19.
Daniel Spătaru
23 oct. 2021, 08:10
Definiţia vacinării complete împotriva Covid ar putea fi modificată. Doza a treia va fi obligatorie pentru imunizarea completă

În prezent, oamenii din Statele Unite sunt consideraţi complet vaccinaţi împotriva Covid dacă au primit două doze de vaccin Pfizer/BioNTech sau Moderna, sau o doză de vaccin dezvoltat de Johnson & Johnson.

”Nu am schimbat încă definiţia de complet vaccinat. Vom continua să analizăm acest lucru. S-ar putea ca în viitor să fie nevoie să ne actualizăm definiţia de complet vaccinat în viitor”, a declarat directorul CDC, Rochelle Walensky, citată de axios.com. Aceasta a mai spus: „Dacă sunteţi eligibil pentru un rapel, mergeţi mai departe şi luaţi rapelul”.

CDC a anunţat vineri că în Statele Unite au fost administrate 411.963.025 de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 şi au fost distribuite 501.613.665 de doze.

Citeşte şi Franţa nu recomandă vaccinarea cu doza a treia de la Moderna. Reticenţa e legată de riscul de pericardită şi miocardită

În acelaşi timp, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat săptămâna aceasta că vaccinarea cu alt tip de vaccin împotriva Covid-19 după vaccinarea completă ar provoca un răspuns imunitar mai puternic decât cu acelaşi vaccin.

Citeşte şi Israelienii pot pierde certificatul verde dacă refuză doza a treia de vaccin

EMA a aprobat principiul vaccinării cu a treia doză Pfizer-BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani şi a lăsat statele membre UE să aleagă populaţia eligibilă. „Constatăm că există câteva rezultate promiţătoare în studii care confirmă că această abordare provoacă, prin anumite combinaţii de vaccinuri, un răspuns imunitar mai puternic decât atunci când se foloseşte acelaşi tip de vaccin, la o vaccinare suplimentară„, a declarat într-o conferinţă de presă Marco Cavaleri, însărcinat cu strategia vaccinării la EMA.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Modul original în care Ionuț Radu și-a anunțat revenirea la Celta Vigo din vacanță. Cât de ”gras” este portarul naționalei României
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Noi furtuni sunt anunţate în Bucureşti, miercuri. Meteorologii spun că nu am scăpat de vremea rea
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Ilfov, în urma furtunii de marți seară. Un copac a căzut peste mașina în care se afla
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?