Negocierile pentru formarea guvernului s-au încheiat, după două luni, în Germania. În câteva zile Olaf Scholz va fi instalat ca nou cancelar

Social-democraţii germani, Verzii şi liberalii au încheiat miercuri un acord prin care să guverneze împreună Germania şi să deschidă o nouă eră după cei 16 ani de putere ai Angelei Merkel.
Daniel Spătaru
24 nov. 2021, 17:08
Negocierile pentru formarea guvernului s-au încheiat, după două luni, în Germania. În câteva zile Olaf Scholz va fi instalat ca nou cancelar

La aproape două luni după alegerile legislative din Germania, marcate de o înfrângere istorică a taberei conservatoare a cencelarului Angela Merkel, social-democratul Olaf Scholz urmează să devină viitorul cancelar, într-o alianţă cu Verzii şi Partidul Liberal (FDP), scrie The Telegraph.

Partidul Social Democrat (SDP), verzii şi FDP au încheiat un contract de coaliţie, intitulat „A îndrăzni mai mult progres. Alianţa pentru libertate, justiţie şi durabilitate”, care are ca punct principal protecţia mediului şi prevede o neutralitate a carbonului anticipată, în 2030, după ce anteror era prevăzută în 2038. Între alte măsuri importante pe care această coaliţie fără precedent vrea să le implementeze se află o revenire la rigoarea bugetară – începând din 2023 – şi legalizarea canabisului.

Citeşte şi Germania vrea să introducă vaccinarea obligatorie şi carantina. Ministrul Sănătăţii: Germanii vor fi „vaccinaţi, vindecaţi sau morţi” până la sfâşitul iernii

De asemenea, nnoul Guvern și-a anunțat dorința unei noi politici de migrație care să urmărească reducerea migrației ilegale și creșterea migrației regulate. În plus, imigranții vor putea solicita cetățenia după cinci ani în Germania. Noul Executiv urmărește să consolideze și să aprofundeze uniunea economică și monetară europeană, dar afirmă și că este pregătit pentru un dialog constructiv cu Rusia. Despre Brexit, noul guvern german subliniază că Regatul Unit trebuie să respecte acordul deja existent, în special Protocolul referitor la Irlanda de Nord. În privinţa Afganistanului, va fi lansată o anchetă parlamentară cu privire la operațiunea de evacuare.

Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, urmează să fie învestit cancelar la începutul lui decembrie de către deputaţii germani, în Bundestag. Verzii urmează să preia Ministerul de Externe şi un „super” -Minister al Climei şi Economiei, iar FDP, foarte ortodox în priviţa conturilor publice, urmează să deţină portofoliul Finanţelor.

Citeşte şi Un reputat medic spune că vaccinarea obligatorie şi certificatul verde nu sunt posibile în România: „Ştiu foarte bine ce este în Germania şi Franţa. La noi nu se poate”

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Marius Tucă, interviu manifest şi o dorință: „Hagi ne poate salva, ca în ’94! Naționala seamănă cu România: o țară supusă şi resemnată! Generaţia de suflet a fost… fără suflet!”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Părinţii au lăsat toată averea unui singur copil. Ce se mai poate face în acest caz, conform avocaţilor
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un polițist de 38 de ani, șef de post în Timiș, a fost găsit fără viață în spatele unui cimitir. Primele ipoteze
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj