Marea Britanie caută voluntari care să se îmbolnăvescă de COVID-19 în numele ştiinţei

Studiul Universităţii Oxford a fost lansat în aprilie anul trecut, la trei luni după ce Marea Britanie a devenit prima ţară care a aprobat teste cu oameni.
Filip Stan
26 ian. 2022, 23:34
Marea Britanie caută voluntari care să se îmbolnăvescă de COVID-19 în numele ştiinţei

Prima fază a studiului din Marea Britanie, încă în curs de desfăşurare, s-a axat pe aflarea cantităţii de virus necesare pentru a declanşa o infecţie, în timp ce a doua va avea ca scop determinarea răspunsului imunitar necesar pentru a evita o infecţie, a precizat marţi universitatea într-o declaraţie.

Cercetătorii din Marea Britanie sunt pe cale să stabilească cea mai slabă infecţie posibilă, care asigură că aproximativ jumătate dintre persoanele expuse fac COVID-19 asimptomatic sau uşor. Ei intenţionează apoi să expună voluntarii – toţi infectaţi în mod natural sau vaccinaţi anterior – la acea doză pentru a determina ce niveluri de anticorpi sau de celule T imune sunt necesare pentru a preveni o infecţie.

Masca de protecţie NU mai este obligatorie la New York. Restricţia a fost declarată neconstituţională
„Acesta este răspunsul imunitar pe care trebuie să-l inducem apoi cu un nou vaccin”, a declarat Helen McShane, profesor de vaccinologie la Universitatea Oxford şi cercetător principal al studiului.

Rezultatele studiului vor contribui la dezvoltarea viitoare a vaccinurilor mult mai rapid şi mai eficient, se arată în comunicat.

Imunologii la nivel mondial au căutat să identifice cu precizie reacţia imunitară pe care un vaccin trebuie să o producă pentru a proteja împotriva bolii.

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au folosit timp de decenii testele pe oameni pentru a dezvolta tratamente împotriva multor boli infecţioase, dar aceasta este prima cercetare de acest fel cunoscută cu privire la COVID-19.

Antivaccinist mort la 27 de ani, după ce şi-a smuls aparatul pentru respiraţie asistată şi a refuzat orice fel de tratament
Un dezavantaj este riscul ca voluntarii să contracteze boala, dar universitatea îşi ia măsuri de precauţie.

Participanţii vor trebui să fie sănătoşi şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Ei vor fi ţinuţi în carantină timp de cel puţin 17 zile, iar celor care vor dezvolta simptome li se va administra tratamentul cu anticorpi monoclonali Ronapreve de la Regeneron.

DailyBusiness
Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina
Spynews
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Fanatik.ro
Apă contaminată cu plumb în școli și instituții publice din România. Medic: ”E greu să-ți dai seama de când a fost infectată”
Capital.ro
Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionari. Anunțul Ministrului Manole: Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli
Playtech.ro
Când nu mai primești bani pentru zboruri anulate. Ce situații sunt considerate excepții de ANPC
Adevarul
„Ia și tu un suc!”: Cum a încercat un șofer prins cu viteză să mituiască un polițist cu 200 de lei. Scena suprinsă pe body-cam
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un șofer din București a intrat cu mașina într-un refugiu de tramvai și a spulberat doi oameni care așteptau în stație
iamsport.ro
Radu Banciu s-a convins în SuperLiga: ”Este cea mai bună echipă din play-off”
MediaFlux
Șeful AEI, avertisment pentru România: Motorina va avea un preț mare tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj