Chiţoiu: Atribuţiile ANI, extinse. Inspectorii, salarizaţi la nivelul inspectorilor de concurenţă

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat, miercuri, că atribuţiile ANI au fost extinse şi la stabilirea conflictului de interese în privinţa absorbţiei de fonduri europene, inspectorii ANI fiind salarizaţi, în consecinţă, pe model european, la nivelul inspectorilor de concurenţă.
Romania TV
30 ian. 2013, 19:08
Chiţoiu: Atribuţiile ANI, extinse. Inspectorii, salarizaţi la nivelul inspectorilor de concurenţă

Solicitat să comenteze creşterea salariilor inspectorilor ANI cu sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei, Chiţoiu a precizat: „Atribuţiile ANI, în baza unui memorandum prezentat azi în Guvern de către preşedintele ANRMAP, au fost extinse şi vor prelua şi atribuţiile de prevenire şi de stabilire a conflictului de interese în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene”.

„De asemenea, nivelul de salarizare a inspectorilor ANI s-a făcut pe model european la nivelul inspectorilor de concurenţă”, a adăugat Chiţoiu.

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să majoreze salariul brut al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), cu sume cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei, conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX. Ordonanţa a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

„Agenţia Naţională de Integritate funcţionează în prezent cu un număr de doar 26 inspectori de integritate cu funcţii de execuţie, al căror salariu mediu net este de 2.567 lei, în condiţiile în care atribuţiile acestora sunt multiple. Numărul redus de inspectori şi lipsa de motivare salarială constituie elemente care pot afecta eficienţa acestei instituţii”, au declarat surse oficiale.

Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern prevede astfel exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcţiilor de specialitate din cadrul ANI (director general, director, şef serviciu, inspector de integritate, pe toate cele 4 grade: superior, principal, asistent şi debutant), prin stabilirea unui salariu de bază brut lunar asimilat cu salariile inspectorilor de concurenţă şi funcţiilor de conducere din cadrul Consiliului Concurenţei.

În aceste condiţii, salariul brut lunar al unui inspector superior va creşte de la 5.601 lei la 8.285 lei, salariul unui inspector principal va fi majorat de la 4.375 lei la 7.555 lei, salariul unui inspector asistent va urca de la 2.976 lei la 6.825 lei, iar salariul acordat unui inspector debutant va creşte de la 1.924 lei la 3.902 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT