Ce vin se potriveşte la friptura de miel. Specialiştii au dat verdictul

Ce vin se potriveşte la friptura de miel. De Paşte, carnea de miel este vedeta acestei sărbători, iar românii respectă tradiţia, gătind cel puţin un fel de mâncare. Potrivit specialiştilor, vă prezentăm mai jos cele mai bune vinuri care merg cu carne de miel.
Alina Costache
22 apr. 2022, 15:30
Ce vin se potriveşte la friptura de miel. Specialiştii au dat verdictul
Ce vin se potriveşte la friptura de miel

Ce vin se potriveşte la friptura de miel. Fie că serviți carne de miel la masa de Paște sau la o altă ocazie specială, există o serie de vinuri impresionante pe care le puteți aduce la masă. Cele mai bune potriviri de vinuri cu miel tind să fie cu vin roșu, totuși, un vin alb cu aciditate ridicată se va potrivi, de asemenea, cu mielul. Există opțiuni pentru vinul roșu și alb în asociație cu carnea de miel.

Citeşte şi: Preţul cărnii de miel s-a dublat faţă de anul trecut. Marius Budăi: Pensionarii cu 1000 de lei pensie nu-şi permit

Ce vin se potriveşte la friptura de miel

Miel de lapte

O delicatesă care se consumă rareori la noi, cu atât mai puţin de Paşte, este mielul “de lapte”, de doar câteva săptămâni, foarte apreciat în sudul Europei (Italia, Spania sau Franţa) dar şi în Marea Britanie. În ciuda aparenţelor, şi a frăgezimii, vorbim de o carne bogată, datorită alimentaţiei animalului, tocmai de aceea se recomandă vinuri maturate, dense şi puternice, cum sunt vinurile roşii de Bordeaux (Franţa), Rioja (Spania) sau Ceptura (România).

Miel tânăr, servit în sânge sau mediu, cu ierburi şi legume

Bucăţi de carne mai degrabă servite în restaurante decât în familie, “piesele” de tip medalion sau costiţe de miel se pretează la vinuri proaspete, acide, cum sunt Beaujolais-urile sau vinurile spumoase rosé. Alte vinuri care merg minunat cu acest tip de carne, asociată cu legume şi ierburi, este mai clasicul Pinot Noir, potrivit Cevabun.ro.

Friptură de miel cu rozmarin şi usturoi

O reţetă mai pe gustul românului, mai de pus pe masa de Paşte, friptura de miel, de preferat cu sos, ideal unul pe bază de vin cu un strop de unt, se asociază bine cu vinuri tinere şi fructate. Specialiştii ne recomandă Cabernet (sau cupaje Cabernet cu Merlot), vinuri de Rioja sau Chianti.

Cotlete de miel

Bucăţi simple, zgârcite în carne, motiv pentru care se cer excelent gătite, de cele mai multe ori la grătar, cotletele de miel merg bine servite cu legume gătite la fel (dovlecei, vinete şi/sau ardei). Recomandarea merge către vinuri din nordul Spaniei, dar şi Chianti, Mencia şi Languedoc. Ca o medie, e vorba de vinuri roşii, bine echilibrate, atât în buchet cât şi în aciditate şi alcool.

Pulpă de miel la cuptor

O bucată de carne mai grasă, cu gust intens, de la un animal mare, berbecuţ sau chiar oaie, se poate asocia foarte bine cu orice vin recomandat pentru vânat. Specialiştii spun că vinurile spaniole de Ribera del Duero, sau cele franceze de Ron ar fi cele mai potrivite. Noi credem că nici un vin roşu şi bogat românesc n-ar fi un păcat.

Tocăniţele din carne de miel

Caracteristica acestor feluri de mâncare, nepretenţioase, gătite îndelung, cu un gust dulce, împrumutat de la legume sau cartofi şi condimentate cu foi de dafin şi cimbru, le fac potrivite pentru vinurile bogate în tanini. Recomandările specialiştilor merg către vinuri nu foarte scumpe, chiar către vinuri de ţară de bună calitate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Șefa TVR recunoaște greșeala de la cursa lui David Popovici: „Un coleg a întrerupt emisia”. Ce s-a decis pentru marea finală de la 100 metri. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de foc după Eclipsa de Soare în Leu, din 12 august 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat