UE îşi revizuieşte planurile privind embargoul petrolului din Rusia. Ungaria, Cehia şi Slovacia beneficiază de excepţii şi vor primi bani

Comisia Europeană a propus o serie de modificări la embargoul pe care îl are în vedere cu privire la petrolul rusesc, în încercarea de a convinge şi statele membre reticente să sprijine noile sancţiuni, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse europene.
Daniel Spătaru
06 mai 2022, 13:17
UE îşi revizuieşte planurile privind embargoul petrolului din Rusia. Ungaria, Cehia şi Slovacia beneficiază de excepţii şi vor primi bani

Conform noilor propuneri revizuite, pe care ambasadorii la UE ai statelor membre le discută la o reuniune care are loc vineri, Ungaria, Slovacia şi Cehia vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru a se adapta la embargoul avut în vedere de executivul comunitar şi, de asemenea, vor beneficia de ajutor pentru a-şi moderniza infrastructurile petroliere, susţin sursele citate de Reuters.

De asemenea, modificările includ şi o perioadă de tranziţie de trei luni înainte de a fi interzise companiilor din UE să transporte petrol rusesc, faţă de planurile iniţiale care prevedeau o perioadă de tranziţie de o lună, a adăugat una din surse.

Sursele susţin că în conformitate cu noile propuneri, Ungaria şi Slovacia vor putea să cumpere petrol rusesc livrat prin conducte până la finele anului 2024, iar Cehia va putea să facă acelaşi lucru până la finele lunii iunie 2024. Conform propunerii iniţiale a Comisiei, ţările UE ar fi urmat să înceteze să mai cumpere petrol rusesc la şase luni după adoptarea embargoului şi să pună punct importurilor de produse petroliere rafinate din Rusia până la finele acestui an. Tot conform planurilor iniţiale, Ungaria şi Slovacia ar fi beneficiat de o perioadă de tranziţie până la finele lui 2023.

Citeşte şi Viktor Orban numeşte embargoul împotriva petrolului din Rusia „o bombă atomică” pentru economia Ungariei. Premierul maghiar pune UE pe jar

Un oficial european consultat de Reuters a precizat că Bulgaria a solicitat şi ea să beneficieze de o excepţie dar solicitarea sa a fost respinsă, „pentru că nu a putut oferi un motiv”. Celelalte trei ţări care au primit o perioadă de tranziţie mai mare „au o problemă reală”, a adăugat oficialul.

Anterior, premierul ungar Viktor Orban a declarat că Ungaria va avea nevoie de cinci ani şi investiţii semnificative în rafinăriile şi conductele sale de petrol pentru a putea fi capabilă să transforme sistemul actual, care se bazează în proporţie de 65% pe ţiţei rusesc.

În ceea ce priveşte prelungirea la trei luni a perioadei de tranziţie, după care companiile europene nu vor mai putea transporta petrol rusesc la nivel global, sursele citate de Reuters au dezvăluit că este destinată să răspundă îngrijorărilor formulate de Grecia, Malta şi Cipru cu privire la impactul măsurilor asupra companiilor lor de shipping.

Citeşte şi România susţine sancţiunile UE de renunţare la importurile de petrol rusesc. Klaus Iohannis: „Ne-am pregătit pentru acest lucru. Guvernul lucrează la soluții”

Conform propunerii iniţiale, prezentată miercuri de executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokerage, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolui rusesc la nivel global la o lună după adoptarea noilor sancţiuni.

Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Cristi Balaj a numit principalul vinovat în scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1: “A dormit tot meciul!”. Ce trebuia să facă brigada de arbitri
Capital.ro
Lege la bloc pentru lista de întreținere. Locatarii pot fi puși să plătească după estimări. Cum se face regularizarea
Playtech.ro
Povestea „superleului”. Cel mai mare falsificator de bani din România, demascat de o greșeală minusculă. Bancnotele lui au păcălit chiar și SRI
Adevarul
Succesul lui Chivu, clădit pe o tragedie și pe alegeri bine făcute. Cristi a transformat în combustibil durerea care i-a marcat tinerețea
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a izbucnit și i-a amenințat pe jucători sub privirile lui Gino Iorgulescu: ”Vă bateți joc! Dacă nu jucați, pun Internele pe voi!”
MediaFlux
Cristi Chivu, primele declarații după ce a câștigat campionatul din Italia: Staff-ul meu merită multe laude
stirilekanald.ro
Știrea momentului: Nicușor Dan și Maia Sandu...
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR