Charles Michel, speriat de bombe la Odesa. Președintele Comisiei Europene a fost dus de urgență în adăpost, în timpul unui atac al rușilor

Aflat într-o vizită surpriză la Odesa, mare oraş din sudul Ucrainei, preşedintele Consiliului European Charles Michel a fost forţat să se pună la adăpost din cauza unor tiruri cu rachetă, informează un responsabil al UE.
Daniel Spătaru
09 mai 2022, 16:25
Charles Michel, speriat de bombe la Odesa. Președintele Comisiei Europene a fost dus de urgență în adăpost, în timpul unui atac al rușilor

Potrivit acestei surse, în timpul unei întâlniri între Charles Michel şi premierul ucrainean Denis Şmigal, „participanţii au trebuit să întrerupă reuniunea pentru a se pune la adăpost pentru că regiunea Odesa a fost lovită din nou de rachete”.

La rândul său, Charles Michel a scris pe Twitter că a venit la Odesa pentru a celebra Ziua Europei.

Nu sunteţi singuri. UE este alături de voi„, a postat el pe Twitter, denunţând „agresiunea rusă” împotriva Ucrainei, lansată pe 24 februarie.

Potrivit responsabilului european, Charles Michel a constatat, de asemenea, cu prilejul acestei vizite-surpriză, „impactul războiului rusesc asupra canalelor de aprovizionare mondiale”, în special în ceea ce priveşte cerealele, din care „numeroase tone” sunt „blocate în port din cauza blocadei ruse la Marea Neagră”.

Citește și Ultimii refugiaţi din Azovstal au ajuns în siguranţă la Zaporojie: „Nu credeam că vom scăpa în viață”, „Vreau doar să trăiesc și să încep din nou … tot ce am este aici”

Această blocadă „dăunează nu numai economiei Ucrainei, dar afectează şi accesul lumii la provizii alimentare vitale şi pune în pericol securitatea alimentară mondială”, a adăugat această sursă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat la rândul lui luni că a discutat prin videoconferinţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a evocat demersurile Ucrainei pentru a deveni ţară candidată la aderarea la UE.

Citește și Dronele Bayraktar fac prăpăd. Un elicopter rusesc a fost doborât în Insula Şerpilor cu tot cu paraşutiştii de la bord VIDEO

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Avertisment în 10 pași al lui Andrei Vochin înaintea returului cu Levski: „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 iulie. Cât costă astăzi un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Cât costă o vacanță pe litoral în august 2026. Prețurile diferă cu mii de lei de la o stațiune la alta
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România