Vouchere pentru cei mai săraci români, anunțate de către Guvernul Ciucă. Ce valoare au și când vor fi acordate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat prin intermediul lui Marcel Boloș, luni, 23 mai, noile pachete de ajutorare pentru persoanele vulnerabile. 
Filip Stan
23 mai 2022, 23:25
Vouchere pentru cei mai săraci români, anunțate de către Guvernul Ciucă. Ce valoare au și când vor fi acordate

Marea majoritate a voucherelor pentru populație vor fi distribuite încă din luna iunie, a transmis ministrul Boloș. De asemenea, restul voucherelor vor fi distribuite în prima parte a lunii iulie.

„Prima tranşă se va derula prin distribuirea acestor vouchere pentru persoanele vulnerabile pe o perioadă cuprinsă între luna iunie şi iulie, dar noi încercăm ca în luna iunie să fie distribuite marea majoritate a acestor vouchere şi ce rămâne în prima parte din luna iulie.

Îi asigur pe toţi beneficiarii că îşi vor primi dreptul (până la finalul lunii iulie n.r.), în cel mai rău caz se întâmplă acest lucru. Avem aproape 3 milioane de vouchere de distribuit, iar acest volum este imens, dar aceasta nu ne scuteşte ca să nu ajungă voucherele în timpul pe care îl avem la dispoziţie, respectiv luna iunie şi iulie. Restul care va rămâne la sfârşit de lună iunie, ne mobilizăm, astfel încât în prima parte a lunii iulie toată lumea să aibă aceste vouchere distribuite, dar şi banii”, a transmis Boloş.

 

Data la care vor fi virate voucherele pentru cei mai săraci români

 

Oficialul din Guvernul Nicolae Ciucă a mai anunțat că voucherele care se distribuie până în data de 10 iunie, se vor încărca în două-trei zile, conform mecanismului specific de plată a banilor, care presupune deschiderea de credite bugetare şi apoi viramentul pe care îl face unitatea emitentă.

„Decalajul între data la care e distribuit cardul, să zicem în 10 iunie, încărcăm până în 15 iunie, dar nu aş vrea să avansez termene ci aş vrea să discut încă o dată cu emitenţii de carduri, pentru că munca lor este cea mai grea, aceea de a întocmi ordinele de plată pentru fiecare dintre beneficiarii de pe listă. Dar repet tranşele se vor plăti conform celor stabilite şi anunţate potrivit programului de măsuri economico-sociale”, a mai declarat reprezentantul Guvernului Nicolae Ciucă.

Guvernul Nicolae Ciucă a aprobat, în şedinţa din 9 mai, măsura referitoare la tichetele sociale care vor fi acordate mai multor categorii de persoane care se află în risc de deprivare materială şi de sărăcie extremă. Aceştia vor beneficia, o dată la două luni, de un voucher social în valoare de 250 de lei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce spune Ion Țiriac despre Inteligența Artificială. Miliardarul afirmă fără ezitare: ”În 30 de ani dispar”
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Actele de care ai nevoie pentru schimbarea pașaportului în 2026. Cât te costă tot procesul
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi