Antal: Maghiarii sunt linşaţi mediatic. Circul, creat să nu observe ardelenii că nu va fi autostradă

Comunitatea maghiară este "linşată mediatic" în aceste zile, conflictul diplomatic România - Ungaria fiind creat astfel încât anunţul privind imposibilitatea continuării lucrărilor la Autostrada Transilvania să nu fie observat de ardeleni, susţine preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Romania TV
07 feb. 2013, 15:56
Antal: Maghiarii sunt linşaţi mediatic. Circul, creat să nu observe ardelenii că nu va fi autostradă

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi primarul municipiului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că maghiarii se află, în aceste zile, „sub un linşaj mediatic”, iar el are cel puţin două ipoteze privind motivul acestui „linşaj”.

Din câte am observat eu, acest linşaj a fost pornit şi este direcţionat într-un fel de Antena 3. Ipoteza mea este că domnul Voiculescu, având probleme cu justiţia, doreşte cu orice preţ să distragă atenţia populaţiei de la problemele pe care domnia sa le are, iar prin televiziunile pe care le deţine ar fi în stare să destabilizeze România, chiar şi cu un conflict interetnic, pentru ca justiţia să nu-şi poate urma drumul în ceea ce priveşte procesele pe care dânsul le are”, a spus Antal.

Totodată, acesta a afirmat că miercuri seară, în timp ce la multe posturi de televiziune se discuta despre conflictul diplomatic între România şi Ungaria, ministrul Dan Şova declara „foarte clar” că autostrada Transilvania nu poate fi continuată, deoarece Guvernul nu are bani.

„România se pregăteşte ca peste cinci ani să sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire, iar ardelenii, în loc de autostradă, vor primi circ. Noi, ardelenii, după 100 de ani de la Marea Unire, în loc să avem autostrăzi, în loc să avem o infrastructură modernă, primim circ de la guvernanţi. Am convingerea, iar asta este a doua ipoteză, că s-a dorit anunţarea necontinuării autostrăzii Transilvania pe fondul acestui conflict diplomatic între România şi Ungaria, tocmai pentru ca românii din Ardeal să nu observe această informaţie care îi vizează şi de care depinde în mare măsură dezvoltarea Transilvaniei”, a afirmat Antal.

Ministrul delegat pentru marile proiecte Dan Şova a declarat, joi, că, în opinia sa, singura soluţie pentru Autostrada Transilvania ar fi încheierea definitivă a contractului cu Bechtel şi găsirea unei variante de finanţare viabilă.

Secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Presa maghiară relata că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc

De asemenea, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, miercuri, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.

La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul.

În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate „obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că nu se poate face o reorganizare administrativă a ţării fără să se ţină cont de interesele comunităţii maghiare şi că acest lucru „trebuie să fie clar pentru toată lumea”.

„Vreau să vă spun că toate modificările administrativ-teritoriale ale României în ultimii o sută de ani au avut la bază criteriul etnic. Întotdeauna când a fost o reformă s-a luat în calcul criteriul etnic. Că s-a luat pentru protecţia minorităţilor sau împotriva minorităţilor, este o altă chestiune, dar este o chestiune etnică”, a spus Antal.

Antal a spus că, indiferent că le place unora sau nu, şi maghiarii trăiesc în această ţară şi nu se poate face o reorganizare fără să se ţină cont de interesele acestei comunităţi.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Mircea Lucescu i-a anunțat pe jucători la prânz ce prim 11 va intra pe teren în Cipru – România. Mulți au rămas fără cuvinte!
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Cum a apărut Kate Middleton în public, după controversa cu părul blond? Un alt detaliu uluitor a atras atenţia
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Delia, schimbare radicală: artista vrea să devină mamă! 'Când i-am văzut pe…
iamsport.ro
ȘOCANT! Cum au fost sifonate sume uriașe de bani de la CFR Cluj: 'O mare țeapă!' / 'Vreo 15.000.000 de euro mutaseră'
MediaFlux
Vești bune! O nouă finanțare pentru români!
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Majoritatea oamenilor nu știu că usturoiul crud pe stomacul gol are o asemenea putere…