„Măcelarul din Alep” mai are termen până pe 10 iunie. Ruşii aruncă în luptă toate resursele pentru a cuceri „noul Mariupol”

Un număr mare de forțe armate ruseşti au fost trimise să îndeplinească două sarcini stabilite comandantului rus, generalul Alexander Dvornikov, supranumit „Măcelarul din Alep”.
Daniel Spătaru
05 iun. 2022, 15:57

„Până în prezent, ştim că Dvornikov, un general din armata rusă, supranumit Măcelarul din Alep, a fost însărcinat până pe 10 iunie fie să captureze complet Severodonețk, fie să taie complet ruta Lisichansk-Bakhmut și să preia controlul asupra acestor două zone”, a declarat șeful administrației militare din Lugansk, Serghei Gaidai.

El a mai menționat că deşi rușii controlau aproximativ 70% din Severodonețk, armata ucraineană i-a respins pe ocupanți în două zile, iar acum orașul este împărțit în proporţie egală, 50-50. Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, doar partea de est a orașului este acum sub controlul ruşilor.

Generalul Alexander Dvornikov, supranumit „Măcelarul din Alep”, a fost pus comandant peste trupele ruse de din Ucraina în aprilie într-o încercare de a îmbunătăți coordonarea forțelor de invazie.

Citeşte şi Refugiaţii de război, urmăriţi de tragedii şi în Europa. Două ucrainence au murit în accidentul feroviar din Germania

Generalul Dvornikov a sosit cu un CV descurajant pentru Ucraina, UE și NATO. A luptat în cel de-al doilea război brutal al Rusiei în Cecenia, apoi Moscova l-a trimis și în Siria, unde forțele aflate sub comanda sa au fost acuzate că vizează civili.

În Ucraina, el a stabilit un proces mai eficient. Piloții ruși au început să se coordoneze cu trupele de la sol pentru un obiectiv similar în regiunea de est a Donbasului, iar unitățile ruse discutau între ele despre obiective comune.

Citeşte şi Ucraina lansează un nou atac violent la adresa Germaniei. Ambasadorul care l-a făcut „cârnat” pe Olaf Scholz strigă la adresa nemţilor: „Este o ruşine care va rămâne în istorie”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„David Popovici înoată și România se scufundă!”. Marcel Pușcaș, mesaj-manifest la adresa politicienilor: „Au pus sportul pe butuci”
Capital.ro
Restricții pentru șoferi începând de luni, 17 august. Vor trebui să folosească rute alternative până la finalul lunii
Playtech.ro
De ce zarzărele și corcodușele nu sunt același lucru. Cum le deosebești ușor
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul drum pentru o familie din Mureș! Părinții de 27 și 30 de ani și copilul lor de 3 ani și-au pierdut viața într-un incident dezastruos
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 15-16 august 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat