Război în Ucraina. Rachetele Harpoon au lovit un remorcher care transporta soldaţi şi armament pe Insula Şerpilor

Ucraina revendică primul succes cu rachetele antinavă Harpoon donate de Occident: Ţinta atacului a fost remorcherul naval rus Spasatel Vasili Bekh, care transporta arme şi personal pe Insula Şerpilor, anunţă Londra
Alina Costache
21 iun. 2022, 10:27
Război în Ucraina. Rachetele Harpoon au lovit un remorcher care transporta soldaţi şi armament pe Insula Şerpilor

Război în Ucraina. Forţele ucrainene au revendicat primul succes al rachetelor antinavă de tip Harpoon, donate de Occident. Ţinta atacului din 17 iunie a fost cel mai probabil remorcherul naval rus Spasatel Vasili Bekh, care transport arme şi personal pe Insula Şerpilor din nord-vestul Mării Negre, a precizat Ministerul britanic al Apărării în raportul zilnic de informaţii cu privire la războiul din Ucraina.

Distrugerea navei ruse într-o misiune de reaprovizionare ”demonstrează dificultatea întâmpinată de Rusia atunci când încearcă să-şi sprijine forţele care ocupă Insula Şerpilor”, mai precizează raportul.

Acesta este cel mai recent episod în care o navă rusă a fost distrusă sau avariată de forţele ucrainene în timpul războiului, se mai subliniază în raport.

”Capacitatea ucraineană de apărare de coastă a neutralizat în mare măsură capacitatea Rusiei de a stabili controlul asupra mării şi de a proiecta forţele maritime în nord-vestul Mării Negre”, menţionează Ministerul britanic al Apărării.

”Acest lucru a subminat viabilitatea designului operaţional iniţial al Rusiei pentru invazie”, se precizează în raport.

Război în UcrainaTeleviziunea rusă transmite acum în întreaga regiune ucraineană Herson, anunţă armata rusă

Armata rusă a anunţat, marţi, că a conectat întreaga regiune ucraineană Herson la canalele de televiziune ruseşti, care vor fi de acum accesibile ”gratuit” în această regiune cucerită de Moscova din sudul Ucrainei, relatează AFP.

”Specialiştii de la unităţile de transmisie ale Forţelor Armate Ruse au conectat şi reconfigurat pentru a difuza canalele ruseşti ultimul dintre cele şapte relee de televiziune din regiunea Herson”, a precizat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

De asemenea, aproximativ un milion de oameni din regiune au în prezent acces la aceste canale, se mai arată în comunicat.
Aproape întreaga regiune Herson, inclusiv capitala regională, a fost ocupată de trupele ruse încă din primele zile ale invaziei Moscovei, lansată pe 24 februarie.

Război în Ucraina În estul ţării, două oraşe se pregătesc de ce este mai rău

„Oraşul este pregătit să se apere”, a spus Vadim Liakh, primarul din Sloviansk, în estul Ucrainei, care ar putea în curând să devină un punct fierbinte al luptelor cu avansarea trupelor Moscovei din nord, informează AFP.

În faţa biroului său, în acest mic oraş din regiunea Doneţk, oamenii umpleau luni sticle cu apă dintr-un butoi. Situaţia „este complexă pentru că frontul s-a apropiat în ultimele săptămâni până la 15-20 de kilometri”, a explicat pentru AFP Liakh. Trebuie să sperăm că „noile arme de care are nevoie armata noastră să sosească în curând”, a adăugat el.

Luptele au afectat deja locuitorii din Sloviansk. „Nu mai există apă curentă, nici gaz, dar cel puţin avem electricitate”, a declarat Iuri, 66 de ani, în timp ce umplea o sticlă cu apă.

Vladimir Putin, sfidat de liderul kazah: N-o să ne plecam la picioarele Kremlinului

Din cauza luptei intense în zonele în care există staţii de pompare, sunt „doar izvoare naturale şi cisterne de apă”, explică primarul. Deşi alimentarea cu energie electrică este „instabilă”, o treime din magazine sunt deschise şi vine ajutorul, adaugă el.

În 2014, Sloviansk fusese deja capturat de separatiştii pro-ruşi, apoi preluat de forţele ucrainene după un lung asediu.

Primarul se află în contact zilnic cu armata, dar spune că nu se amestecă în treburile militare. „Ei ştiu mai bine decât oricine de ce este nevoie pentru operaţiunile militare”, a asigurat el.

El a spus că nu a vorbit cu oficialii din oraşele devastate de război mai la est, precum Severodoneţk şi Lisihansk.

„Algoritmul este clar: totul va depinde de situaţia de pe front” continuă el. Pregătirile includ amenajarea unor spaţii de lucru „în adăposturile anti-bombă şi subsoluri ale spitalelor pentru a oferi îngrijiri de urgenţă chiar şi în timpul bombardamentelor”.

Înainte de război, Sloviansk avea o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, dar acum are doar un sfert, ceea ce Liakh spune că este încă „mult”. „Punem mai mult accent pe evacuare… Din păcate, oamenii nu ascultă întotdeauna”, a spus el.

Mărturia cutremurătoare a unei ucrainence violate repetat de un soldat rus: „Mi-a spus să fac ce spune dacă vreau să îmi mai văd copilul”. A tăiat-o cu cuţitul pe faţă şi gât, i-a tăiat o parte din păr
La Kramatorsk, un alt oraş care se confruntă cu un posibil asalt rus, atmosfera este mai animată, cu mulţimi de soldaţi în supermarketuri şi în cafenele.

„Deocamdată, este mai mult sau mai puţin calm”, a declarat primarul Oleksandr Goncharenko pentru AFP. „Seara sau noaptea se pot vedea nişte explozii la aproximativ 40-45 de kilometri distanţă”. Ruşii se apropie „dar armata noastră încearcă să menţină poziţiile acum”.

În ultimele luni, autorităţile şi armata au contribuit la întărirea apărării şi Kramatorsk este „mai mult sau mai puţin” pregătit, crede consilierul oraşului.

Oraşul dispune încă de apă şi electricitate, în ciuda întreruperilor ocazionale.

„Singurul lucru pe care nu îl avem în regiunea Doneţk este gazul, din cauza ţevilor sparte care vin din regiunile afectate de război Harkov şi Lugansk”, explică Goncharenko.

Aproximativ 30% din populaţie, adică aproximativ 60.000 de oameni, încă locuiesc în oraş, iar înregistrările telefonice arată că 10.000 de persoane plecate s-au întors recent, a spus el.

 

 

DailyBusiness
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
Spynews
Florin Salam, mesaj emoționant pentru Fănică, prima soție, la 16 ani de la moartea ei. Artistul nu a uitat-o pe mama copiilor lui
Fanatik.ro
Lovitura pe care Neluțu Varga a dat-o la CFR. Este anunțul momentului la Cluj: „Semnează acum și ne batem la titlu”
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Tribunalul București dă verdictul. Ce se va întâmpla cu fostul candidat
Playtech.ro
Filmarea cu telefonul în trafic în 2026: când primești amendă și ce înseamnă „în deplasare”
Adevarul
Tensiuni în cercul apropiaților lui Putin. Un oligarh de top s-a plâns de izolarea totală a Rusiei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicu este românul care și-a pierdut viața în nordul Italiei. Autoturismul condus de bărbat s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Florin Prunea, atac devastator la adresa lui MM Stoica: ”Păcălici și agarici. Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!”
MediaFlux
Premierul Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare. Domeniile vizate de reforma ”inevitabilă”
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat