Calendar ortodox 23 iunie 2022. Sfânta Muceniță Agripina, făcătoare de minuni. Rugăciune pentru vindecarea oricărei neputințe

Anual, pe 23 iunie, credincioşii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Agripina, mare făcătoare de minuni. Acestei Sfinte Muceniţe i te poţi ruga pentru tămăduire de orice boală și a oricărei neputințe.
Alina Costache
22 iun. 2022, 16:42
Calendar ortodox 23 iunie 2022. Sfânta Muceniță Agripina, făcătoare de minuni. Rugăciune pentru vindecarea oricărei neputințe
Sfânta Muceniță Agripina

Sărbători religioase 23 iunie 2022

Ortodoxe: Sfânta Muceniță Agripina

Greco-catolice: Sf. m. Agripina. Harți

Romano-catolice: Sf. Iosif Cafasso, pr.

Calendar ortodox 23 iunie 2022. Cine a fost Sfânta Muceniță Agripina

Sfânta Agripina s-a născut la Roma într-o familie de creștini, fiind crescută în iubire de Hristos, potrivit crestinortodox.ro. Pentru că L-a mărturisit pe Mântuitor în vremea persecuțiilor, Sfânta Agripina a fost supusă la numeroase torturi. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi a întărit-o. În cele din urmă, în urma chinurilor cumplite, sufletul muceniței s-a mutat la Domnul.

Însoțitoarele acesteia, Vasa, Paula și Agathonica, au luat trupul sfintei și l-au dus în Sicilia. Pe locul unde au fost îngropate sfintele moaște a fost ridicată o biserică, unde, potrivit tradiției, au avut loc multe minuni. Bolnavii care ajungeau la cinstitul ei mormânt primeau tămăduire și toate neputințele dispăreau.

Sfânta Muceniță Agripina a luat cununa muceniciei în anul 275, în timpul domniei împăratului Valerian.

Citeste si Părintele Calistrat dezvăluie secretul căsniciei trainice: „Femeia credincioasă sfințește pe bărbatul păcatos și bărbatul credincios sfințește femeia păcătoasă”

Calendar ortodox 23 iunie 2022. Rugăciunea Sfintei Mucenițe Agripina

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agripina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi arăta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina harului, care ţi-a strălucit ţie de sus, alungă negura necunoştinţei mele şi-mi dă cu rugăciunile tale har, ca să laud minunile tale, Sfântă Muceniţă Agripina.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat mai luminată decât soarele ai răsărit la întărirea Bisericii lui Hristos şi cu razele nevoinţelor şi ale minunilor tale, muceniţă, ai luminat marginile lumii.

Stih: Sfântă Muceniţă Agripina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Dătătorul de viaţă Mire, ca după un nemuritor, i-ai adus lui nevoinţa ca nişte semne de logodnă şi ai luat în locul acelora împărăţia cerurilor şi cunună nestricată, muceniţă, pururea pomenită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ocârmuită fiind de mâna Stăpânului tău, ai plutit pe marea cea nestatornică a păgânătăţii, Cinstită Agripina şi ai sosit la limanul luminării celei de sus, de Dumnezeu fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Citeste si Părintele Visarion Alexa explică iubirea autentică de Dumnezeu: „Avem tendinţa să-L transformăm în om de afaceri, în bancher, în medic sau în agent matrimonial”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT