Când va ajunge populația Pământului la 8 miliarde de locuitori / Scenariul prezentat de ONU

Specialiștii de la ONU se așteaptă ca populația Planetei să crească într-un ritm mai lent în următorii ani, iar numărul de locuitori din statele occidentale să scadă.
Filip Stan
11 iul. 2022, 12:05
Când va ajunge populația Pământului la 8 miliarde de locuitori / Scenariul prezentat de ONU

Atingerea cifrei de 8 miliarde de locuitori pe Terra este inevitabilă, avertizează specialiștii. Acest prag va fi depășit chiar până la finalul anului în curs, cel mai probabil în jurul datei de 15 noiembrie.

Populația mondială continuă să crească, însă ritmul de creștere al populației se încetinește, arată un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), de luni.

„În 2020, rata de creștere a populației globale a scăzut sub 1% pe an pentru prima dată după 1950″, se arată în raportul prezentat cu prilejul Zilei Mondiale a Populației, potrivit presei internaționale.

 

Ce probleme determină scăderea populației

 

Mai puține nașteri înseamnă, implicit, o populație generală mai îmbătrânită, respectiv o proporție mai mare de populație care are nevoie de asistență. ONU estimează că la nivel mondial, speranța de viață va crește de la 72,8 ani – 2019, la 77,2 ani în 2050.

În scenariul îmbătrânirii populației se vor califica state occidentale, țări puternic dezvoltate, precum Japonia și Germania, care vor trebui să încurajeze migrația.

În mod surprinzător, ONU susține că nașterea de mai puțini copii prezintă și aspecte pozitive.

„Când dimensiunea medie a unei familii scade, devine posibil deopotrivă pentru familii şi societăţi să investească mai mult în fiecare copil şi să dezvolte calitatea educaţiei şi capitalul uman al populaţiei”, a declarat pentru DPA John Wilmoth, director al Diviziei pentru Populație al ONU.

 

Medicul Bacalbaşa, teorie explozivă despre pandemie: „Cei care conduc real această lume au spus că trebuie să reducem populaţia globală la un miliard”

 

Topul statelor lumii cu cele mai numeroase populații / Ce populație are România

 

Potrivit celor mai recente rapoarte ale ONU, statul cu cea mai mare populație este China, cu 1,41 miliarde de locuitori, urmată îndeaproape de India, cu 1,38 miliarde de locuitori. Până la finalul anului 2022, India va depăși China, susține ONU.

SUA ocupă poziția a treia, cu 334 de milioane. Top 10 este completat de Indonezia, cu 272 de milioane, Pakistan, cu 225 de milioane, Brazilia – 214 milioane, Bangladesh – 173 de milioane, Rusia – 145 de milioane, Mexic – 125 de milioane. Japonia are o populație de 125 de milioane de locuitori.

În baza de date a ONU, România figurează cu o populație de 19,1 milioane de locuitori, locul 61 în lume, după Burkina Faso – 21,5 milioane, Mali – 20,8 milioane și Chile – 19,6 milioane, înaintea altor state din Asia și Africa, precum Kazakhstan – 19,1 milioane, Malawi – 18,8 milioane, Zambia – 18,4 milioane și Siria – 18,2 milioane.

Populația lumii va ajunge până în 2080 la 10,5 miliarde de locuitori, susțin specialiștii.

 

Sorin Ovidiu Vântu susţine că natalitatea din România ar trebui descurajată prin legalizarea prostituţiei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT