Criza se simte şi în Germania. Cel mai mare sindicat cere o mărire de 8% a salariilor, pentru ca muncitorii să poată face faţă inflaţiei

Cel mai mare sindicat industrial din Germania a declarat luni că va încerca să obţină o creştere salarială de 8% pentru milioane de muncitori din industria prelucrătoare în cadrul viitoarelor negocieri salariale, o cerere care este puţin peste rata actuală a inflaţiei din ţară.
Filip Stan
11 iul. 2022, 20:11
Criza se simte şi în Germania. Cel mai mare sindicat cere o mărire de 8% a salariilor, pentru ca muncitorii să poată face faţă inflaţiei

Solicitarea sindicatului IG Metall vine în contextul în care cancelarul Olaf Scholz încearcă să găsească soluţii cu sindicatele şi angajatorii pentru a aborda impactul creşterii preţurilor, prevenind în acelaşi timp o spirală inflaţionistă. Germania are cea mai mare economie din Europa.

În Germania, acordurile salariale sunt de obicei stabilite în cadrul unor negocieri între organizaţiile patronale şi sindicate care acoperă un întreg sector industrial. IG Metall negociază, printre altele, pentru lucrătorii din industria auto şi industria constructoare de maşini, cu un total de peste 3,8 milioane de lucrători, notează AP, citat de Mediafax.

Negocierile ar trebui să înceapă la jumătatea lunii septembrie.

Citeşte şi: Se construiesc adăposturi publice pentru cei care nu-şi permit căldură în case. Germania se pregăteşte pentru cele mai negre scenarii

Preşedintele IG Metall, Joerg Hofmann, a declarat că „economia are nevoie de venituri în creştere şi de un consum stabil ca suport existenţial”. El a susţinut că majoritatea companiilor se descurcă bine atât în ceea ce priveşte comenzile, cât şi câştigurile şi că toate „companiile pot transfera costurile în creştere, însă angajaţii nu pot”.

Rata anuală a inflaţiei din Germania s-a situat la 7,6% în iunie.

Citeşte şi: Veste uriaşă, preţurile gazelor s-au prăbuşit brusc în Europa. O excepţie de la sancţiunile împotriva Rusiei a dus imediat la o scădere drastică

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte