Europa, pârjolită de incendii din Portugalia până-n Croaţia. „Cupola de foc” înteţeşte flăcările, parcă ar fi iadul pe pământ VIDEO

Incendiile de pădure au făcut ravagii în Portugalia, Spania, Franța și Croația, mistuind case și amenințând vieţile a mii de oameni, în vreme ce o mare parte din Europa se topeşte sub un val de căldură care a împins temperaturile dincolo de 40 de grade Celsius.
Daniel Spătaru
15 iul. 2022, 13:57
Europa, pârjolită de incendii din Portugalia până-n Croaţia.

Națiunile din sudul Europei, care se confruntă cu cel de-al doilea val de căldură în tot atâtea luni, sunt afectate de o serie de incendii de vegetație devastatoare, cărora pompierii abia dacă le mai pot face faţă.

Imaginile din Leiria arată lupta dramatică a pompierilor portughezi, pentru a controla flăcările alimentate de vânturile puternice. Fumul care a acoperit cerul s-a întins de-a lungul autostrăzii, în timp ce flăcările au mistuit acoperișurile caselor dintr-o mică localitate. Cel mai grav incendiu a fost în apropiere de orașul Pombal, unde joi avioanele și elicopterele au aruncat apă peste flăcările care pârjoleau un deal acoperit de pini și eucalipt, arbore extrem de inflamabil. „Când ajunge la eucalipt, este ca o explozie”, spune Antonio, un bătrân din zonă, în timp urmăreşte cu anxietate flăcările care se apropie.

Peste graniță, în vestul Spaniei, un incendiu care a început marți în regiunea Extremadura a cuprins provincia Salamanca din regiunea Castilia și Leon, forțând joi evacuarea a 49 de copii dintr-o tabără de vară. Autoritățile regionale au declarat că au ars peste 4.000 de hectare de teren.

Citeşte şi Insule de căldură sufocantă. Cupola de foc va acoperi bucăţi mari din România

Pe coasta Adriatică a Croației, avioanele de stingere a incendiilor au coborât pentru a arunca apă peste pădurile în flăcări, iar armata a fost chemată pentru a ajuta pompierii care luptă pentru a opri trei incendii majore din jurul localităţilor Zadar și Sibenek. În sud-vestul Franței, peste 1.000 de pompieri susținuți de nouă avioane de stingere a incendiilor se luptă cu două incendii care au început marți. Arseseră deja 5.300 de hectare, cifră care s-a dublat în ultimele 24 de ore, scrie Reuters.

Citeşte şi Sute de hectare de culturi agricole din România, distruse de incendii

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Au sfidat Stanciu și Ionuț Radu echipa națională? “Cum e accidentat? N-a vrut să vină! Unul a jucat la Celta și celălalt dansa cu Cupa!”
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
De ce îți poate reține bancomatul cardul. Greșelile și situațiile în care riști să rămâi fără el
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Facturi uriașe în următorul sezon rece. Cât va costa încălzirea la bloc și la casă. Diferențe mari de preț
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România