Apar detalii incredibile! Motivul pentru care APC sare în apărarea companiei Blue Air în scandalul momentului

Scandalul cu compania aeriană Blue Air devine tot mai serios. Peste 70.000 de oameni au fost păgubiți, după ce și-au cumpărat bilete de avion, iar cursele le-au fost anulate și nici nu și-au mai primit banii înapoi.
Filip Stan
28 iul. 2022, 11:40
Apar detalii incredibile! Motivul pentru care APC sare în apărarea companiei Blue Air în scandalul momentului

Conform ANPC, în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, Blue Air a anulat 11.289 de zboruri, adică echivalentul a 178.000 de rezervări în valoare de peste 13 milioane de euro. Compania a fost amendată cu o sumă-record: 2 milioane de euro.

În loc să dea banii înapoi păgubiților, Blue Air a încercat să mute atenția publicului asupra altor probleme. Mulți dintre păgubiți încearcă de ani de zile să-și recupereze banii. În tot acest timp, Blue Air lansează acuzații la adresa șefului ANPC, Horia Constantinescu.

După scandalul izbucnit între ANPC și Blue Air, Asociația Pro Consumator (APC) s-a autosesizat și a ieșit la atac împotriva ANPC.

Costel Stanciu, președintele asociației, a făcut acuzații la adesa șefului ANPC, care ar fi pretins de la Blue Air „foloase necuvenite, un ceas de 50.000 de euro și un procent de 10-20 la sută din valoarea amenzi”. Aceste acuzații vin mai degrabă pentru a elimina riscul de a pierde un sponsor important.

Blue Air figurează din 2015 ca sponsor al Asociației Pro Consumator, care a primit, de-a lungul timpului, bilete de avion gratis și diverse sume de bani, care ar fi fost folosite în interes propriu, conform unor surse Mediaflux.

În februarie 2015 în spațiul public a apărut și o fotografie cu Costel Stanciu și Maria Elene Ballestero, expert în drepturile pasagerilor la compania Blue Air, făcută la un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 ani de activitate a APC.

Acel eveniment a fost sponsorizat și de Blue Air Aviation (și de Intercontinental, printre alții), iar Pro Consumator, prin intermediul președintelui Costel Stanciu, a oferit un premiu companiei Blue Air, respective doamnei Ballestero, persoana care se ocupa de reclamațiile consumatorilor împotriva Blue Air.