Este doliu mare în Biserică. Doi preoţi au murit în această săptămână

Doi preoţi din Arhiepiscopia Aradului au murit săptămâna aceasta. E vorba de pr. Flor Teodorescu de la Catedrala Veche din Arad şi pr. Pavel Savu din Parohia Şiria.
Alina Costache
29 iul. 2022, 18:29
Este doliu mare în Biserică. Doi preoţi au murit în această săptămână

Doi preoţi pensionari din Arhiepiscopia Aradului au trecut la viaţa veşnică în ultimele zile. Părintele Flor Teodorescu, fost preot la Catedrala Veche din Arad, a murit în noaptea de 28/29 iulie 2022, la vârsta de 85 de ani. Înaintea sa, în seara zilei de 26 iulie, a încetat din viaţă părintele Pavel Savu, fost preot în Parohia Șiria, Protopopiatul Lipova, la vârsta de 67 de ani. Ambii au avut probleme de sănătate.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să le așeze sufletele împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiilor îndoliate și fiilor duhovnicești” – transmite Arhiepiscopia Aradului.

Pr. Savu, date biografice

Părintele Pavel Savu s-a născut la data de 26 aprilie 1955, în localitatea Șiria. După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș, apoi ale Institutului Teologic din Sibiu. Este hirotonit preot la 29 noiembrie 1981, de către PS Visarion Aștileanu, pe seama Parohiei Berechiu, Protopopiatul Ineu. La 1 octombrie 1987 este transferat preot în Parohia Șiria, unde rămâne până în anul 2020, când se pensionează.

Doliu uriaş în lumea muzicii. S-a prăbuşit pe scenă şi a murit
Pentru bogata activitate desfășurată în parohiile încredințate, părintele a fost hirotesit iconom (1998), de către IPS Părinte Timotei Seviciu.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Pavel Savu a fost depus în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șiria, în care a slujit timp de 33 de ani. Vineri, 29 iulie, ora 19, se va săvârși slujba priveghiului. Sâmbătă, 30 iulie, ora 12, se va săvârși slujba înmormântării.

Pr. Teodorescu, biografie

Pr. Flor Teodorescu s-a născut la 5 ianuarie 1937, la Târgu-Neamț, tatăl său înscriindu-se într-un lung șir de preoți odrăsliți de pământul binecuvântat al Moldovei. După absolvirea liceului, în anul 1954, începe cursurile Facultății de Medicină din București, de unde se retrage doi ani mai târziu, în urma decretului dat pentru izgonirea de pe băncile școlilor din România a aparținătorilor și copiilor de preoți. Dă examen de admitere la Seminarul Teologic din Târgu-Neamț, iar după absolvirea acestuia urmează cursurile Facultății de Teologie din București, unde obţine licenţa în 1965. În anul 1976 începe cursurile de doctorat, secția Practică, specialitatea principală Drept bisericesc, din cadrul Facultății de Teologie din București. La data de 11 decembrie 1979, promovează examenul oral aprofundat de admisibilitate.

În anul 1964 își unește destinul cu preoteasa Macrina Nicolau, și ea absolventă de Seminar teologic. Au împreună doi copii. În 1965 este hirotonit și numit preot în comuna Vicovul de Jos, județul Suceava, parohie unde va sluji timp de doisprezece ani și unde își va pune amprenta prin lucrările de reconstrucție la biserică și casa parohială. În 1978 este numit vicar-administrativ al Episcopiei Aradului și Hunedoarei, lucru care determină stabilirea familiei sale în orașul Arad. În același an este numit și preot slujitor la Catedrala Episcopală din Arad. Pe perioada exercitării funcției de vicar-administrativ, gestionează patrimoniul Episcopiei Aradului. Coordonează, în colaborare cu Muzeul Arad și Biblioteca Județeană Arad, realizarea muzeelor de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog și Mănăstirea Arad-Gai.

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este în doliu: „E o zi foarte tristă pentru știința românească. Să explici lucruri complicate în cuvinte simple nu e la îndemâna oricui”
În anul 1986 se retrage din administrație, continuându-și activitatea de preot slujitor la Catedrala Veche. Se implică în numeroase activități de caritate și ajutorare a celor în nevoi, cercetându-i pe cei aflați în Centrul pentru vârstnici din Arad, Centrul de primire al minorilor și Penitenciarul Arad. Participă la numeroase conferințe și publică articole în reviste și publicații de specialitate. La data de 27 ianuarie 2014, după o perioadă de 51 de ani de preoție, se pensionează.

Spre pomenirea părintelui Flor Teodorescu se vor săvârși următoarele slujbe: vineri şi sâmbătă, 29-30 iulie, de la orele 19.00, în sala de cor a Parohiei Arad-Centru, se va oficia slujba priveghiului. Duminică, 31 iulie, de la orele 9.30, se va oficia Sfânta Liturghie iar în continuare va avea loc slujba Prohodului, în Catedrala Veche din Arad.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Filmul de pe Disney care este pe prima poziție. E o poveste captivantă la care se pot uita copiii, dar și adulții
Capital.ro
Schimbare pentru românii cu buletin! Se aplică în toată UE începând de anul viitor
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Când râsul provoacă haos. Gluma care a declanșat criza hârtiei igienice
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Marius Baciu i-a atras atenția lui Vlad Chiricheș, după gafele comise de veteran, în meciul cu CFR: ”Se vedea că...
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. Era cea mai frumoasă: A devenit o stea pe cer
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
A crescut vârsta de pensionare din iulie 2025! Lovitură dură pentru seniori
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african