Alertă în Asia, navele de război americane sfidează China, au intrat în strâmtoarea Taiwan

Două nave de război americane au intrat, în tranzit, în Strâmtoarea Taiwan, a anunţat duminică marina SUA, o premieră după manevrele chineze fără precedent din apropiere de insulă, relatează AFP.
Filip Stan
28 aug. 2022, 11:51
Alertă în Asia, navele de război americane sfidează China, au intrat în strâmtoarea Taiwan

Două nave de război ale marinei americane navighează în apele internaţionale în strâmtoarea Taiwan, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters, prima operaţiune de acest fel de la creşterea tensiunilor în relaţia cu China ca urmare a vizitei preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan.

Flota a 7-a americană a precizat că cele două crucişătoare, lansatoare de rachete, de clasă Ticonderoga – USS Antietam şi USS Chancellorsville – au efectuat un tranzit „de rutină” în „apele unde libertatea de navigare şi de survol se aplică în conformitate cu normele internaţionale”.

În ultimii ani, navele de război americane şi, uneori, cele din statele aliate, precum Marea Britanie şi Canada, au traversat în mod curent strâmtoarea, provocând furia Beijingului.

China, care revendică Taiwanul drept propriul teritoriu în pofida obiecţiilor guvernului ales democratic din Taipei, a lansat exerciţii militare în apropierea insulei după ce Pelosi a vizitat-o ​​la începutul lunii august, iar exerciţiile au continuat.

China a ridicat din nou avioanele de luptă, stare de alertă în Taiwan

Călătoria a înfuriat Beijingul, care a văzut-o ca pe o încercare a SUA de a se amesteca în afacerile interne ale Chinei.

Oficialii, vorbind sub rezerva anonimatului, au declarat sâmbătă că două crucişătoare ale marinei americane Chancellorsville şi Antietam participă la operaţiunea care este încă în desfăşurare.

Astfel de operaţiuni durează de obicei între opt şi 12 ore şi sunt monitorizate îndeaproape de armata chineză. Strâmtoarea Taiwan a fost o sursă frecventă de tensiuni militare de când guvernul Republicii Chineze a fugit în Taiwan în 1949, după ce a pierdut războiul civil cu comuniştii, care au instituit Republica Populară Chineză.

Ministerul Apărării din Taiwan a precizat într-un scurt comunicat că cele două crucişătoare americane au traversat de la nord la sud Strâmtoarea Taiwan, fără a le numi.

La 12 august, Washingtonul şi-a anunţat intenţia de a-şi întări legăturile comerciale cu Taiwanul şi de a efectua noi treceri aerieni şi maritime prin strâmtoare, ca răspuns la acţiunile „provocatoare” ale Chinei.

Kurt Campbell, coordonatorul Casei Albe pentru Asia-Pacific, a afirmat atunci că Beijingul s-a folosit de vizita recentă controversată a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan în încercarea de a bulversa starea de fapt în privinţa situaţiei din insulă.

China a folosit acest pretext pentru „a lansa o companie de presiune împotriva Taiwanului cu scopul de a schimba starea de fapt, punând în pericol pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, lansând exerciţii aeriene şi maritime de mai multe zile în jurul insulei.

Nave şi avioane americane vor efectua, de asemenea, noi treceri prin Strâmtoarea Taiwan „în următoarele săptămâni”, a anunţat atunci Kurt Campbell.

Vladimir Putin: „SUA dorește prelungirea conflictului din Ucraina. Prin implicarea în Taiwan, vrea să destabilizeze întreaga lume”

Forţele americane „vor continua să zboare, să navigheze şi să opereze peste tot unde permite dreptul internaţional”, a adăugat el, fără a preciza natura mişcărilor efectuate în strâmtoare sau calendarul lor.

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Beijingului, care consideră insula o parte a teritoriului său pe care o va recuceri într-o zi, chiar prin forţă dacă va fi nevoie.

Beijingul critică orice acţiune diplomatică ce ar putea conferi o legitimitate Taiwanului şi a reacţionat cu o agresivitate tot mai mare la vizitele unor oficiali şi politicieni occidentali.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Mesajul lui David Popovici, direct din tren, devenit rapid viral. ”Cel mai marfă român!”
Capital.ro
Bani în plus pe lângă pensie. Nu toți pensionarii îi primesc. Ajutor în două tranșe pentru românii cu pensii sub 2.000 de lei
Playtech.ro
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj