Cel mai înalt ofițer rus căzut prizonier după Al Doilea Război Mondial se află acum în mâinile ucrainenilor. Generalul Şişev a fost capturat în bătălia pentru Harkov

Contraofensiva în direcția Harkov are rezultate bune pentru ucraineni, iar în timpul eliberării teritoriilor de sub ocupanții ruși a fost capturat Andrei Şişev, fostul comandant al grupării Zapad (Vest) a Forțelor Armate ale Federaţiei Ruse.
Daniel Spătaru
09 sept. 2022, 15:19
Cel mai înalt ofițer rus căzut prizonier după Al Doilea Război Mondial se află acum în mâinile ucrainenilor. Generalul Şişev a fost capturat în bătălia pentru Harkov

Deputatul Aleksei Goncearenko a transmis pe canalul său de Telegram că Andrei Şişev este general locotenent, fiind ofiţerul cu rangul cel mai înalt pierdut de armata rusă după Al Doilea Război Mondial. Capturarea sa a avut loc în Bătălia pentru Harkov.

Se pare că acesta nu este un general locotenent obișnuit, ci generalul locotenent Andrei Şişev, cel care a comandat direcția de Vest. Dacă acest lucru este real, atunci este deja interesant. Puteți schimba mulți dintre băieții noștri importanți cu un general locotenent”, a scris Goncearenko, citat de from-ua.com.

Este de remarcat faptul că şi canalele rusești Telegram au difuzat și informații despre Şişev.

Citeşte şi Rusia oferă o recompensă de un milion de ruble oricărei persoane care îl capturează pe Robocop pe câmpul de luptă. Ucraina duce un război super-tehnologic

„Andrei Şişev, comandantul direcţiei Zapad, care controla Balakleya, Gusarovka, Shchurovka, Bayrak, Verbovka, Yakovenkovo, Volchiy Yar, Chervony Yar, Semyonovka, Bogodarovka, Nikolaevka”, spune în postarea sa „Romanov Light” , iar în multe comentarii rușii erau revoltați că comandantul și subalternii săi au fost înfrânți în regiunea Harkov.

Şişev, care este acum în vârstă de 53 de ani, a luptat în trecut în Siria, iar în urmă cu o lună se pare că a fost înlăturat din postul său de comandant al Districtului Militar de Vest (ZVO), deși abia în luna iulie ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a prezentat pe acest general locotenent ca fiind noul șef al grupului Zapad.

Citeşte şi Un oraș cheie este pe cale să cadă. Ucraina: „Rușii își scot uniformele și fug”

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Culisele războiului pe căldura Capitalei. Consiliul General cere banii înapoi pe facturi, Termoenergetica împarte sporuri pentru „gulerele albe”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Cum depui dosarul de pensie pentru limită de vârstă în 2026. Actele obligatorii
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Negocieri pentru transferul lui Radu Drăgușin: ”Ne vedem la Londra”. Internaționalul român, prioritate pentru un club important din Europa
MediaFlux
Cea mai bună veste pentru românii născuți înainte de 1960. Proiectul a fost lansat
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj