Petre Daea i-a luat prin surprindere pe muncitori. Verdictul lui „Nea Petrică”, de pe șantier

Petre Daea, unul dintre cei mai vizibili miniștri din Guvernul PSD + PNL, continuă vizitele pe teren, în țară. Duminică, „Nea Petrică" a fost asaltat de reporteri.
Filip Stan
02 oct. 2022, 18:00
Petre Daea i-a luat prin surprindere pe muncitori. Verdictul lui „Nea Petrică

Petre Daea a făcut o nouă vizită-surpriză pe teren, pentru a verifica lucrările care se desfășoară sub bagheta Ministerului Agriculturii. Astfel, duminică, 2 octombrie, „Nea Petrică” a fost la canalul de irigații de la Mehedinți, Țigănești.

Oficialul PSD a mers la șantier și a verificat stadiul lucrărilor de modernizare care au început în urmă cu două luni.

„Nea Petrică” susține că lucrează 7 zile din 7. Astfel, chiar dacă e weekend, nu are cum să nu verifice lucrările care vin în sprijinul fermierilor români.

„E un obiectiv statal de o importanță deosebită pe care eu îl am ca prioritate în activitatea mea și nu zăbovesc niciun moment, chiar dacă este sâmbătă, chiar dacă este duminică, chiar dacă este seara, chiar dacă este dimineață din noapte”, a declarat ministrul Daea, reporterilor.

 

Petre Dea stă cu ochii pe muncitori ca pe butelie, la 72 de ani

 

Ministrul Daea s-a arătat mulțumit de modul în care decurg lucrările.

„Este un constructor serios care a executat lucrări de investiții în țară, ne-a dat această încredere datorită calității lucrărilor pe care le-a executat și în același timp și datorită vitezei de lucru.

Nu e ușor de făcut, nu e ușor. De aceea stărui foarte mult și o să mă vă vedeți să în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, dacă timpul îmi va permite, dacă nu, voi fi și noaptea în sistemele de irigații, pentru că e o perioadă bună de execuție a lucrării”, a continuat ministrul Agriculturii.

În prezent se lucrează la reabilitarea canalului irigabil, după ce zona a fost defrișată. A fost cea de-a doua vizită neanunțată a ministrului Agriculturii în ultimele două luni. Potrivit lui „Nea Petrică” muncitorii trebuie să tragă tare, pentru că în curând va veni iarna.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Ce a scris Horațiu Feșnic în raportul de arbitraj despre furia lui Daniel Pancu. Antrenorul Rapidului riscă până la 6 etape de suspendare
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Câți ani necontributivi sunt luați în calcul la pensie. Perioadele recunoscute de lege
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Donald Trump amenință să atace o nouă țară din Orientul Mijlociu: Îi bombardăm de nu se văd
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat