Anca Pandrea, de urgență pe masa de operație. Cum arată actrița după intervenția chirurgicală

Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor, după ce în urmă cu ceva timp a leșinat de mai multe ori, a avut COVID și probleme respiratorii. Actrița a făcut primele declarații, după intervenția chirurgicală.
Alina Costache
29 oct. 2022, 09:32
Anca Pandrea, de urgență pe masa de operație. Cum arată actrița după intervenția chirurgicală

Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor, care au decis să o opereze de urgență. Actrița a suferit o hemoragie în vitros din cauza afecțiunii pe care o are la ochiul stâng, din cauza căreia a fost nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală.

Femeia, în vârstă de 76 de ani, se află acum în recuperare la domiciliu și a oferit primele declarații despre starea sa de sănătate.

Citește și: Anca Pandrea a ajuns de urgență la spital și a fost conectată la tuburile de oxigen. Actrița, diagnosticată a doua oară cu Covid

„Am avut probleme la ochiul stâng și am sunat-o pe doamna doctor Monica Pop, crezând că am altceva. Apoi am făcut hemoragie și am fost operată la Policlinica Washington. M-au pansat, îmi pun picăturile și trebuie să am grijă, să nu pățesc ceva. Inițial am crezut că am alte probleme după vacanța din vară. Dar momentan s-a rezolvat și trebuie să fiu atentă și să nu-mi între praf în ochi”, a povestit Anca Pandrea, pentru click.ro.

Înainte de problemele la ochi, actrița a fost dusă la spital, unde a stat internată câteva zile, conectată la tuburile de oxigen, după ce s-a infectat cu SARS-COV2. A suferit mai multe traumatisme în ultimul an, după ce a căzut în casă de câteva ori.

Citește și: Anca Pandrea, de urgență la spital: „Nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă”

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, înjurat de 50.000 de oameni de față cu nepoții. Lecția pe care le-a oferit-o moștenitorilor: „După, au vrut să facă poze cu mine”
Capital.ro
Horoscop financiar 14–20 septembrie. Banii vin pe neașteptate pentru unele zodii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului