Salarii majorate substanţial. Un secretar va primi leafă de 16.500 de lei

La polul opus, cel mai mic salariu de bază din Primăria Ploiești – cel al muncitorului necalificat – va fi de 3.060 de lei, iar în funcție de vechime va ajunge la 3.812 lei
Filip Stan
19 dec. 2022, 10:48
Salarii majorate substanţial. Un secretar va primi leafă de 16.500 de lei

Salarii majorate, în 2023, la Primăria Ploiești. Un director va avea salariul de bază lunar de 14.619 lei, iar un șef de serviciu 12.600 lei.  Salariile angajațiilor din Primăria Ploiești vor crește, în 2023. Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre care se va afla, joi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local. Salariul minim brut, la nivel național, va fi, de la 1 ianuarie 2023, de 3000 de lei.

Angajări la stat, la o instituţie de forţă. Salarii atractive şi alte beneficii. Rezistenţa la stres este o condiţie esenţială în CV

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local prevede, conform prevederilor legale stabilite la nivel național, creșterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei începând cu 1 ianuarie 2023.

Astfel, dacă proiectul va fi aprobat, conform anexelor, salariul de bază al angajaților din Primăria Ploiești va fi calculat înmulțind coeficientul pentru fiecare funcție cu salariul minim pe economie de 3.000 de lei.

Potrivit anexelor proiectului de hotărâre, secretarul municipiului va avea salariul de bază lunar de 16.560 de lei, în timp ce un director executiv va avea un salariu de bază lunar de 14.619 lei.

Un șef de serviciu va câștiga, dacă proiectul este aprobat, un salariu brut lunar de 12.600 lei/lună, iar un șef de birou – 12.060 de lei/lună.

Carne de porc, cel mai bun preţ. Cât costă ceafa de porc la Carrefour, Cora și Mega Image
La polul opus, cel mai mic salariu de bază din Primăria Ploiești – cel al muncitorului necalificat – va fi de 3.060 de lei, iar în funcție de vechime va ajunge la 3.812 lei. În cazul unui șofer din Primăria Ploiești cel mai mic salariu de bază va fi de 3660 lei și poate ajunge, în funcție de vechime, la 4560 lei.

Cu aceeași dată, pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază se majorează cu 7% față de nivelul stabilit în anexele din proiectul de hotărâre.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Ce se va întâmpla cu Meme Stoica după ce patronul l-a acuzat că a greșit transferurile la FCSB 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT