EXCLUSIV ÎPS Teodosie dă tradiţia urcatului pe cisternă pe cea a vizitării puşcăriaşilor: „Le explic că au ajuns acolo să se căiască. Mulţi mă vizitează după ce se eliberează”. Mesaj şi pentru fraţii Tate

De sărbătoarea Botezului Domnului, deţinuţii din penitenciarele din Constanţa vor primi vizita Arhiepiscopului Tomisului. ÎPS Teodosie spune că este vorba despre o tradiţie pe care o respectă de foarte mulţi ani, pe care, însă, a întrerupt-o pe timpul pandemiei.
Oana Anghel
05 ian. 2023, 09:56
EXCLUSIV ÎPS Teodosie dă tradiţia urcatului pe cisternă pe cea a vizitării puşcăriaşilor:

ÎPS Teodosie a dezvăluit, în emisiunea Punctul culminant de la România TV, că aceste vizite aduc speranţă în sufletul deţinuţilor şi îi ajută să înţeleagă de ce se află acolo.

Merg la oamenii necăjiţi să le aduc o rază de lumină. Avem tradiţia asta în fiecare an. Am întrerupt în vremea restrictiilor, dar, întrucât anul acesta suntem liberi, merg la cei de la penitenciar şi le vorbesc despre valoarea libertăţii. Le spun că nu sunt cei mai vinovaţi, dar au ajuns acolo ca să se căiască. Unii mă vizitează după ce se eliberează„, a spus ÎPS Teodosie în emisiunea moderată de Victor Ciutacu.

ÎPS Teodosie nu se va mai urca pe cisternă ca să sfinţească apa

Totodată, Arhiepiscopul Tomisului a dezvăluit şi faptul că a renunţat la tradiţionala urcare pe cisternă pentru sfinţirea apei. În urmă cu doi ani, înaltul ierarh s-a împiedicat în timp ce era urcat pe o cisternă. S-a sprijinit, în ultima clipă, de o bară de protecție, reuşind, astfel, să nu cadă de pe autospecială. Imaginile s-au viralizat rapid.

Sunt tot la fel de iute, dar ca să nu mai dau sămânţă de vorbă nepotrivită. Am făcut mai multe butoaie pe care le umplu. Îmi ajunge să pot umple şi toate sticlele de agheasmă, 150.000 de sticle. Nu că mă interesează părerile celor  care mă hulesc, dar unii au părut că se smitesc de exerciţiile mele fizice care îmi făceau bine.

Fac ce se cuvine. Am pus pe două coloane butoaiele. Sunt frumos expuse. Eu am de circulat până le sfinţesc de două ori„, a explicat înaltul ierarh în emisiunea moderată de Victor Ciutacu.

ÎPS Teodosie, rugăciuni pentru fraţii Tate

ÎPS Teodosie a adus în discuţie şi cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate despre care spune că au ajuns să fie dominaţi de duhul rău din cauza bogăţiilor strânse cu nemăsurată lăcomie.

Când aduni fără raţiune mai mult decât trebuie este duhul rău. Vânzarea de femei pe internet este o blasfemie, o batjocură, o dezumanizare. Nici nu trebuie spus mai mult. Se presupune ca sunt mai mulţi amestecaţi acolo. Eu mă rog pentru lumina tuturor. Toţi trebuie să se întoarcă de la rău la bine„, a spus înaltul prelat la România TV.

Praznicul Botezului Domnului în Arhiepiscopia Tomisului

Vineri, 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă va prăznui Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Pe pagina de Facebook, Arhiepiscopia Tomisului anunţă programul manifestărilor religioase prilejuite de această sărbătoare:

Joi, 5 ianuarie – Ajunul Bobotezei

– de la ora 5.25, va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată de slujba de Sfințire Mare a Apei, la ora 7.30, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează.

Apa sfințită va fi îmbuteliată în 150.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează;

– de la ora 10.30, va fi prezent la capela „Sfântul Mucenic Varvar” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă, secția exterioară Valu lui Traian, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Aghiasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură celor privați de libertate;

– de la ora 11.15, va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă Centru, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Aghiasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură celor privați de libertate;

– de la ora 12.30, va poposi la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Hârșova (din parcul de la Dunăre). De aici se va pleca în procesiune către malul Dunării, Port. Slujba de Sfințire Mare a Apei va fi oficiată la ponton. Ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși. Apoi, va merge la Spitalul Orășenesc Hârșova, unde îi va binecuvânta pe bolnavii internați;

– de la ora 21.45, va oficia Acatistul Botezului Domnului, Acatistul Sfântului Cuvios Serafim de Sarov și Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Citeste si Ajunul Bobotezei 2022. Părintele Vasile Ioana: Dacă nu ţii post negru, fă următorul lucru alimentar pentru spor şi sănătate

Vineri, 6 ianuarie – Botezul Domnului

– ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată, la ora 11.30, de tradiționala Procesiune de Bobotează, de la catedrală până în Portul Turistic Tomis, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;

– de la ora 15.00, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu (str. Primăverii);

– de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2).

Sâmbătă, 7 ianuarie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

– de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Cora);

– de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

 

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită câte 91 de lei, cash sau card. Ai timp maxim 48 ore să plătești
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Metoda perfectă de curățat geamuri. Nu mai rămâne nicio urmă de pată
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii care stau la bloc. E complet gratuit în 2025. Se trimite cerere la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Un detaliu te poate lăsa fără pensie în mai! Anunț pentru pensionarii care primesc banii prin poștă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Locul din România pe care să nu îl ratezi. Trebuie să ajungi acolo măcar o dată în viață