Andrew Tate, la DIICOT: ”Dosarul este gol, nu există dovezi împotriva mea. Poliția a fabricat probe și nu există victime”

Frații Tristan și Andrew Tate au fost aduși, joi dimineață, în jurul orei 08:30, de la arestul Poliției Capitalei la sediul DIICOT pentru noi audieri în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Tot joi, procurorii o adiază din nou și pe fosta polițistă Luana Radu, cercetată în același dosar.
Filip Stan
26 ian. 2023, 09:02
Andrew Tate, la DIICOT: ”Dosarul este gol, nu există dovezi împotriva mea. Poliția a fabricat probe și nu există victime”

Tristan și Andrew Tate au ajuns din nou la sediul DIICOT, pentru a doua zi consecutiv, pentru noi acte procedurale în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Milionarii britanici vor da explicații anchetatorilor și vor participa la perchiziţiile informatice, după ce în urmă cu o zi o acţiune similară a durat aproximativ opt ore.

Tristan și Andrew Tate au susţinut că probele din dosarul lor sunt fabricate şi că nu există nicio victimă.

„Ce probe sunt împotriva noastră? Asta ar trebui să fie știrea zilei”, a spus Tristan Tate, în momentul în care a coborât din duba poliției.

Și Andrew Tate a spus că este nevinovat. ”Dosarul este gol, nu există dovezi împotriva mea. Poliția a fabricat probe și nu există victime”, le-a spus Andrew Tate jurnaliștilor.

Citește și: Cum își racolau frații Tate adepții. Câți bani trebuiau să plătească pentru a deveni masculi alfa

Avocatul celor doi, Eugen Vidineac, a afirmat, la rândul său, că înregistrăzile pe care le au procurorii nu conţin elemente incriminatoare.

Frații Tate au fost duși și miercuri la DIICOT. Procurorii au făcut percheziția informatică a telefoanelor milionarilor. Andrew Tate s-a plâns că are ploșnițele, gândacii și păduchii din celula de la Arestul Central. În schimb, fratele său, Tristan, a spus că sunt în închisoare pentru că statul român vrea să-i fure mașinile și banii.

Autoritățile încearcă să îmi fure mașinile și banii. De asta sunt în închisoare. Am bani pe care încearcă să îi fure”, a spus Tristan Tate la sosirea la DIICOT.

La rândul lui, Andrew Tate a declarat că justiția din România este ”nedreaptă”. ”Nu există justiție în România”.

Andrew şi Tristan Tate sunt cercetaţi de DIICOT în stare de arest preventiv pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Conform DIICOT, cei doi britanici, împreună cu două femei, o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Citeşte şi: Noi percheziții în cazul fraților Tate. Procurorii au descins la locuința iubitei lui Tristan și la cea a unui prieten, patron de videochat

Anchetatorii mai susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi. Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie /concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Până în prezent au fost identificate şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul condus de cei doi fraţi britanici.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Ce relație există, de fapt, între Carlos Alcaraz și fotomodelul Brooks Nader: ”Cu cât apare mai des în știri, cu atât mai bine”
Capital.ro
Modul greșit de plată al pensiilor. Florin Călinescu cere lege nouă la pensiile private: Devine penal, nu?
Playtech.ro
Val de frig în România. Temperaturi cu 10 grade mai mici față de zilele trecute. Cât ține vremea urâtă, vești proaste de la meteorologi
Adevarul
Cine este moldoveanul asociat cu mituirea șefilor ELCEN. Are afaceri cu LukOil, contracte cu statul și un palat de 6 milioane de euro în București
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Tânăra rănită de Toto Dumitrescu este sportivă! Ocupă locul 384 WTA
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
Anunțul Hidroelectrica pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor