Ce valoare au bursele de studiu pentru elevi. Actele necesare pentru acordarea lor

Elevii care au rezultate bune, dar și cei care întâmpină probleme financiare pot beneficia de burse de studiu în anul 2023. Pot fi burse de merit, de studiu, burse sociale sau de performanță.
Alina Costache
14 feb. 2023, 20:48
Ce valoare au bursele de studiu pentru elevi. Actele necesare pentru acordarea lor

Elevii care îndeplinesc condițiile primesc burse de studiu de 150 de lei, în anul școlar 2022-2023.

”Statul român oferă acest ajutor financiar elevilor care provin din familii cu venituri minime și care au rezultate bune la învățătură, iar scopul acordării acestor burse de studiu este pentru a le oferi elevilor susţinere financiară. Elevii trebuie să aibă media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior pentru a primi această bursă”, potrivit legislației.

Condiții pentru elevi ca să primească bursa de studii

Burse de studiu 2023 vor primi elevii care:

  • provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie
  • acesta trebuie să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
  • au obținut media anuală generala de cel putin 7,50
  • au acumulat cel mult 20 de absente nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a si a IX-a;
  • au obținut, în clasa a IV-a, calificativul „foarte bine” la toate disciplinele de studiu
  • au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a
  • au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50
  • au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a, conform portalinvatamant.ro.

Citește și Ce se întâmplă cu tichetele de 1500 de lei pentru această categorie de români. Când ajunge ajutorul de la stat

De ce acte e nevoie ca să obții bursă de studiu în 2023

  • Cerere în care să se regăsească media generală pe anul școlar anterior și nota 10 la purtare. Aceste informații trebuie confirmate de diriginte;
  • Copie după carte identitate a elevului și a părinților;
  • Adeverință salariu a părinților cu veniturile nete din ultimele trei luni anterioare începutului de an școlar/semestru;
  • Declarație de la notariat pentru părinții care nu sunt salariați. Din această adeverință trebuie să reiasă că nu au avut venituri în ultimele 3 luni;
  • Certificat de la Administratia Financiară din raza teritorială pentru alte venituri impozabile, pentru ambii părinți;
  • Copie după certificatul de naștere al fraților și surorilor (care sunt în sistemul de învățământ preuniversitar sau universitar la zi);
  • Copie certificat divorț părinți (unde este cazul) cu adeverința sau declaratie notariala a sumei primita ca pensie alimentară (daca nu este specificata în sentința divorț);

Citește și Ce se întâmplă cu facturile românilor. Avertisment de la Electrica, E.ON şi ENEL

Bursa de performanță 2022-2023

Bursa de performanță este de 500 de lei pe lună și e pentru elevi care:

  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale
  • s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competitiile internationale
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competitiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-stiintific.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Un medic din Cluj a fost găsit fără suflare după două zile! Cum a reacționat familia lui Neeraj Sheoraj
Fanatik.ro
„Revenirea FCSB dăunează grav Rapidului și lui Dinamo!”. Profeție în lupta la titlu după 3 victorii consecutive obținute de Reghecampf
Capital.ro
Bursa de Valori București a închis pe creștere ședința de miercuri, 28 octombrie. Ce acțiuni au atras cele mai mari tranzacții
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulația este restricționată pe A1! Ce zone sunt afectate
iamsport.ro
A răbufnit după ce România a înregistrat cel mai slab rezultat din istorie la gimnastica feminină: ”M-a șocat! Nu se poate așa ceva!”
MediaFlux
Se fac alegeri în România! Anunț de ultimă oră al Autorității Electorale Permanente
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT