Medicii de familie ar putea primi salarii mai mari cu 50%! Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească

Medicii de familie ar putea primi salarii mai mari cu 50%, conform noutățillor care se regăsesc în proiectul contractului cadru al CNAS pe anul 2023.
Alina Costache
23 feb. 2023, 10:00
Medicii de familie ar putea primi salarii mai mari cu 50%! Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească

Medicii de familie care aleg să profeseze în mediul rural vor primi stimulente financiare.

Citiți și: Operații periculoase pentru pacienți. Medicii luau stenturi și defibrilatoare de la morți și le montau unor pacienți în viață. Zeci de percheziții în patru județe

Ce condiție trebuie să îndeplinească medicii de familie pentru a primi salarii mai mari

Mai exact, cei care aleg să lucreze într-un cabinet aflat într-un sat vor primi, timp de şase luni, cu 50% mai mult decât cei care lucrează în oraș, cu condiția să meargă într-o localitate în care nu mai este alt doctor și nici cabinet medical, potrivit noului Contractul Cadru al CNAS pe 2023.

De asemenea, bolnavii cronici ar urma să beneficieze de consultații la distanță pentru monitorizarea stării lor de sănătate, iar pacienții care au suferit un atac vascular cerebral ar urma să beneficieze de îngrijiri medicale la domiciliu – sunt câteva dintre noutățile cuprinse în proiectul contractului cadru al CNAS pe anul 2023, conform profit.ro

Noul contract urmează să fie aprobat de Guvern și va intra în vigoare la data de 1 iulie.

Documentul CNAS prevede și alte schimbări

Principalele noutăți din contractul cadru pe anul 2023:

  • Întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate, mai ales în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populației, prin acordarea de consultații preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista acestuia;
  • Impulsionarea intrării în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate a unui număr mai mare de medici de familie, prin modificarea numărului optim de persoane înscrise pe listele acestora, în scopul facilitării accesului populației la serviciile de asistență medicală primară;
  • Creșterea accesului persoanelor defavorizate din mediul rural la servicii de asistență medicală primară prin extinderea stimulării financiare a medicilor de familie care aleg să practice în acest mediu;
  •  Lărgirea accesului persoanelor la servicii medicale oferite în sistem ambulatoriu și de spitalizare de zi, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor;
  •  Posibilitatea acordării la distanță a unor consultații pentru monitorizarea bolilor cronice;
  •  Completarea pachetului de îngrijiri medicale la domiciliu pentru pacienții care au suferit un atac vascular cerebral;
  •  Introducerea dispozitivelor compresive în lista dispozitivelor decontate din bugetul CNAS;
  • Reglementarea schemei de adopție a produselor biosimilare la 50% din pacienții aflați în terapie cu medicamente biologice, pentru creșterea accesului la tratamente decontate din bugetul CNAS (De exemplu, această reglementare ar permite tratarea a încă 5 pacienți față de cei aflați în prezent în terapia celulara oncologică CAR-T);
  • Renunțarea la limitarea teritorială a acordării îngrijirilor medicale la domiciliu si a celor paliative, astfel încât pacientul să primească serviciile medicale la locația declarată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență, având în vedere faptul că de multe ori pacienții imobilizați la pat sunt nevoiți să locuiască în perioada respectivă împreună cu rudele, într-un alt județ.
  • Plata în funcție de performanță se realizează anual, în trimestrul I al anului următor celui pentru care se măsoară gradul de realizare al indicatorilor de performanță, pentru activitatea realizată începând cu data de 1 ianuarie 2024.
  • Plata în funcție de performanță se acordă medicilor de familie aflați în contract cu casa de asigurări
    de sănătate.

„Prin intermediul proiectului noului Contract-cadru supus dezbaterii publice propunem introducerea unor măsuri care stimulează segmentul de prevenție în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate, măsuri care vor reașeza și reorienta preocupările de menținere a sănătății și depistare precoce a bolilor, atât ale furnizorilor cât și ale populației. Suntem convinși că prin investiția în medicina preventivă, în timp vom putea culege roadele beneficiilor reflectate în starea de sănătate a populației”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Astfel, autoritățile fac primul pas pentru a încerca să acopere deficitul de medici din țara noastră, în condițiile în care aproape 2.000 de doctori lipsesc din sistemul de sănătate din România.

Documentul integral transmis de CNAS poate fi văzut AICI.

Citiți și: Șoc în dosarul medicilor care refoloseau dispozitivele cardiace de la cadavre! Ce avere au reușit să adune
 

 

 

 

=

=

 

 

 

=

=

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte