COD RUTIER 2023. Şoferii care nu îşi plătesc amenzile în 60 de zile rămân fără permis de conducere

Proiectul de lege vine să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare.
Filip Stan
28 mart. 2023, 12:10
COD RUTIER 2023. Şoferii care nu îşi plătesc amenzile în 60 de zile rămân fără permis de conducere
Cod rutier 2023. Amenzi de până la 3.000 de lei pentru şoferii care uită asta! La ce trebuie să aveţi grijă

Cod rutier 2023. Șoferii care nu își achită amenzile în termen de 60 de zile riscă să rămână fără permis. Concret, un proiect de lege depus deja la Senat prevede ca șoferii care nu îşi achită amenzile să aibă permisul suspendat până la plata lor.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată şi în Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor pentru dezbatere. Camera Deputaţilor este decizională pentru adoptarea acestui noi proiect legislativ.

Proiectul de lege, care vine să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare (Codul Rutier), arată că România are un nivel scăzut de achitare a amenzilor rutiere.

Permisele auto ar putea deveni istorie. Șoferii vor conduce cu un simplu cod QR, începând din 2030

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Cod rutier 2023. Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Citește și: Avertisment pentru toți șoferii! Conducătorii auto riscă amenzi uriașe dacă nu reînnoiesc permisele la timp

Concret, prin această modificare legislativă, şoferii români care primesc amenzi vor fi obligaţi să îşi achite amenzile în decurs de 60 de zile, altfel vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Cod rutier 2023. Ce amenzi riscă românii care nu plătesc rovinieta în 2023, în funcție de mașină

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se ocupă de verificarea mașinilor și de amendarea șoferilor care nu și-au plătit rovinieta.

CNAIR are instalate pe drumurile naționale din țară și pe autostrăzi peste 100 de camere pentru controlul rovinietei, ceea ce înseamnă că este imposibil ca șoferii să nu primească amendă dacă circulă fără rovinietă.

Conform legii, dacă un șofer nu plătește rovinieta, autoritățile îl pot amenda în termen de cel mult patru luni. după depășirea acestui termen, fapta se prescrie.

Cu cât sunt sancționați românii care nu plătesc rovinieta

Conform sancțiunilor modificate de Guvern în martie 2022, amenda pentru rovinietă, în funcție de mașină, este:

  • Autoturisme: de la 250 lei la 500 lei;
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: de la 750 lei la 1.250 lei;
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: de la 1.250 lei la 1.750 lei;
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: de la 1.750 lei la 2.250 lei;
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): de la 2.750 lei la 3.000 lei;
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): de la 3.000 lei la 4.500 lei;
  • Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.250 lei la 1.750 lei;
  • Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.750 lei la 2.250 lei.

Dacă un șofer a fost sancționat pentru rovinietă, inspectorii CNAIR au două luni la dispoziție pentru a-l informa despre amendă. În toată această perioadă, șoferul nu poate fi sancționat din nou pentru rovinietă.

Citește și: Cod Rutier 2023. Greşeala banală care îţi aduce amenzi uriaşe. Şoferii, taxaţi cu 580-2900 de lei şi fără să fie la volan!

„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia în alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, potrivit OG 15/2002 cu privire la aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

CNAIR a pus la dispoziție un sistempe site-ul oficial www.cnadnr.ro, pentru șoferii care vor să verifice valabilitatea rovinietei.

Plata rovinietei prin SMS

Cum se face plata rovinietei prin SMS:

  1. Va transmite la numărul de telefon alocat, prin mesaj text, numărul de înmatriculare al vehiculului și tipul acestuia, conform clasificării prevăzute în anexa nr.1 la Ordonanță;
  2. Va primi un mesaj text, prin care va fi informat că rovinieta va fi emisă pentru datele furnizate;
  3. Va confirma emiterea rovinietei prin transmiterea unui mesaj text;
  4. Va primi un mesaj text de confirmare a emiterii rovinietei, care va conține următoarele informații care se înregistrează în baza de date SIEGMCR:
  • Seria rovinietei
  • Numărul de înmatriculare al vehiculului
  • Tipul vehiculului, conform clasificării prevăzute la anexa nr. 1 la Ordonanță
  • Anul, luna, ziua expirării valabilității rovinietei

Citește și: Codul rutier modificat. Poliţiştii locali vor putea da amenzi usturătoare şoferilor care încalcă legislaţia

În momentul de față, rovinieta pentru un autoturism obișnuit costă între 3 euro pentru o zi și 28 de euro pentru un an. Pentru vehiculele de transport marfă mai ușoare de 3,5 tone, prețurile sunt între 6 și 96 de euro. Pentru TIR-uri, prețurl poate ajunge la peste 1.200 de euro pe an.

Rovinieta poate fi cumpărată on-line, de la benzinării și prin SMS pentru una sau șapte zile.

DailyBusiness
Sébastien Lecornu, premierul Franței, suspendă reforma pensiilor pentru a evita prăbușirea guvernului
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Câți bani a cheltuit Dominic Thiem ca să iasă campion la US Open. Tenisul nu e un sport pentru oricine
Capital.ro
Cardurile cu 500 de lei expiră pe 31 octombrie și banii se pierd. Ce români mai au 2 săptămâni să-i cheltuiască
Playtech.ro
Ce este DUC-ul, actul fără de care şoferii din Italia nu pot circula. A ajuns să coste 70 de euro
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Șoferul care a ucis-o pe Elena pe trecerea de pietoni din Berceni încearcă să scape de o pedeapsă mai gravă? Gestul făcut e revoltător
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini cu Daciana Sârbu și noul ei iubit. Cine e bărbatul misterios care i-a readus zâmbetul pe buze GALERIE FOTO
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025