Care este adevăratul nume al lui IPS Teodosie. Ce legătură a avut cu Securitatea înainte de 1989

IPS Teodosie este una dintre cele mai cunoscute personalităţi bisericeşti din România, dar are un trecut tumultos, dacă nu de-a dreptul controversat. Acesta şi-a schimbat numele primit la naştere şi a colaborat cu Securitatea înainte de 1989.
Filip Stan
04 mai 2023, 08:21
Care este adevăratul nume al lui IPS Teodosie. Ce legătură a avut cu Securitatea înainte de 1989

Care este adevăratul nume al lui IPS Teodosie. Conform datelor oficiale, IPS Teodosie s-a născut pe 12 decembrie 1955, iar la naștere a fost numit de părinții săi Macedon. Abia mai târziu s-a aflat faptul că nici numele de familie nu era Petrescu, așa cum s-a știut, ci Porcu. Ulterior, a renunțat la acest nume și așa a devenit cunoscut sub numele de Teodosie, pe care l-a primit pe 10 decembrie 1990.

Citeşte şi: IPS Teodosie ține pasul cu tehnologia. Arhiepiscopia Tomisului are cont și pe Instagram: ”Tehnica aceasta de Dumnezeu este lăsată”

„IPS Părinte Teodosie a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava, fiind ultimul din cei 17 copii ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu, la botez dându-i-se numele de Macedon. A urmat Școala generală din comuna natală Dorna-Arini”, se arată în descrierea biografică postată de Arhiepiscopia Tomisului.

A scăpat de două dosare penale

Arhiepiscopul Tomisului a fost implicat în mai multe scandaluri de-a lungul timpului, fiind urmărit penal pentru luare de mită și fals intelectual începând cu 5 mai 2009, dar dosarul a fost clasat de procurori, scrie Click!. De asemenea, pe 3 februarie 2017, a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, iar pe 5 iunie 2019 a fost achitat în acest dosar de Curtea de Apel Constanța. Pe 14 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât definitiv achitarea, pe motiv că fapta nu există.

Colaborarea cu Securitatea

În septembrie 1978, când era asistent teolog la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti, actualul Arhiepiscop al Tomisului a fost chemat de Miliție și a semnat un angajament, primind, astfel, numele de cod „Matache”. IPS Teodosie nu neagă legătura sa cu Securitatea, dar susţine că a fost obligat să semneze acordul.

Arhivele CNSAS dezvăluie că Arhiepiscopul Tomisului a fost botezat de Miliție, dar la dosar există și un document pe care se află semnătura lui IPS Teodosie, sub numele de Macedon Petrescu, fiul lui Pricopie și al Elisabetei.

Citeşte şi: ÎPS Teodosie, despre banii primiţi de români pe card: „Răul nu se ascunde în cifră, ci în simbol”

„Subsemnatul Petrescu Macedon, fiul lui Pricopie şi al Elisabetei, născut la 12 decembrie 1955 în localitatea Vatra-Dornei, judeţul Suceava, mă angajez să nu divulg faţă de nimeni faptul că am fost de acord cu organele de Securitate privind colaborarea cu acestea în problemele de interes major ale statului nostru”, este scris pe o foaie dintr-un caiet de matematică, sub semnătura lui IPS Teodosie.

„Am fost o singură dată la Miliţie. Nu am ştiu de ce mă cheamă. Am fost obligat să semnez acel angajament. Nu a fost vorba despre o a doua racolare. Dar ei mi-au transmis că, dacă nu colaborez, nu voi fi lăsat să plec în străinătate, ceea ce s-a şi întâmplat, întrucât am reuşit să plec după Revoluţie. Am două decizii de necolaborare cu Securitatea, eliberate de CNSAS”, a fost explicaţia dată după mulţi ani de IPS Teodosie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT