Klaus Iohannis, la Summitul Formatului Bucureşti 9: „Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) care are loc la Bratislava, că „victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal”, iar România sprijină totodată aderarea Ucrainei la NATO.
Mircea Filipescu
06 iun. 2023, 14:08
Klaus Iohannis, la Summitul Formatului Bucureşti 9:

Klaus Iohannis a adăugat că este necesară şi susţinerea Republicii Moldova de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice pentru a consolida capabilităţile de apărare şi rezilienţă ale acestei ţării.

„În primul rând, mulţumim pentru că ne-aţi invitat în frumoasa Bratislava şi pentru această primire. Mă bucur foarte mult să vă reîntâlnesc astăzi pe toţi aici, la Bratislava, în Formatul Bucureşti 9. În cadrul discuţiilor noastre de astăzi vom aborda teme importante atât pentru securitatea Flancului Estic, cât şi pentru securitatea întregii zone euroatlantice. Coordonarea noastră este extrem de importantă înaintea Summitului NATO de la Vilnius. Formatul Bucureşti 9 îşi păstrează valoarea adăugată – solidaritatea, dialogul şi cooperarea sunt bazele puterii şi rezilienţei noastre comune”, a declarat Klaus Iohannis, în debutul Summitului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că alianţii NATO de pe Flancul Estic sunt în prima linie a descurajării efectelor negative ale războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei şi aceştia înţeleg clar nevoia de a întării apărarea.

„Viziunea noastră comună este esenţială în identificarea mijloacelor necesare întăririi posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, în beneficiul întregii securităţi transatlantice. Noi, Aliaţii NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie a descurajării efectelor negative ale războiului devastator declanşat de Rusia, cu implicaţii multiple pe plan securitar, umanitar, economic, alimentar şi energetic. România este Aliatul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi înţelegem clar nevoia de a ne întări apărarea naţională şi de a consolida postura NATO pe Flancul Estic într-un mod unitar şi coherent, credibil şi robust, inclusiv la Marea Neagră. Acest efort este unul la nivel şi cu obiectiv transatlantic”, a completat şeful statului.

Citeşte şi: Încă o șansă pierdută pentru aderarea României la Schengen. Subiectul nu se află pe agenda următorului consiliu JAI

„Trebuie să ne asigurăm că deciziile adoptate anul trecut la Madrid sunt pe deplin implementate”, a mai precizat Preşedintele României.

„Şi includ aici, de asemenea, deciziile referitoare la importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal. În acelaşi timp, sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianţă, aşa cum era prevăzut la Summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, este de neclintit.

Trebuie, totodată, să întărim sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru Republica Moldova, pentru consolidarea capabilităţilor sale de apărare şi rezilienţă. Sunt convins că discuţiile noastre de astăzi vor deschide calea unei abordări unitare privind securitatea regiunii noastre şi un Summit de succes la Vilnius”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Diana Șoșoacă a scris proiectul de lege pentru unirea României cu Rep. Moldova: „Ne unim când vrem noi, cu când dorește SUA, Rusia sau UE!”

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Gigi Becali aruncă în aer fotbalul românesc, cu o zi înainte de alegerile FRF: „Răzvan Burleanu e în pericol 500%”. Cum va vota FCSB
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Ilan Laufer, acroșat de o șoferiță în Capitală! Fostul ministru se afla pe o trotinetă împreună cu gemenii săi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Porumboiu, atac dezlănțuit în direct la adresa membrului Generației de Aur: ”Un umil servil! Nu există așa ceva”
MediaFlux
PAPARAZZI Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai Mitoșeru, a trecut cu bine de operația pe creier! Marea actriță, la plimbare pe soare cu cățel și cărucior de cumpărături FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj