Mirela Vaida este în doliu! Prezentatoarea TV a anunțat că va lipsi de la emisiune

Mirela Vaida lipsește de la emisiune. Este doliu în familia vedetei, iar aceasta trebuie să fie alături de cei dragi în aceste clipe grele.
Irina Dumitrescu
07 iun. 2023, 09:08
Mirela Vaida este în doliu! Prezentatoarea TV a anunțat că va lipsi de la emisiune

Mirela Vaida este în doliu după ce una dintre cele mai importante persoane din viața ei a plecat într-o lume mai bine. Drept urmare, prezentatoarea de la Antena 1 va lipsi o zi de la emisiunea pe care o moderează. Vedeta și-a pierdut socrul și, pentru înmormântare, va merge la Cluj, acolo unde acesta locuia și unde va fi înmormântat.

Mirela Vaida este în doliu! Socrul ei a decedat

Soțul ei trece prin clipe grele, astfel că vedeta îi va fi alături și-i va da toată susținerea de care va avea nevoie. Vedeta vrea să fie alături și de soacra ei, care a suferit o pierdere foarte grea.

„Dacă ieri am lipsit pentru că au fost Rusaliile și pentru că am avut un eveniment frumos, mâine voi lipsi pentru că trebuie să merg la Cluj. Din păcate, tatăl soțului meu a murit și va trebui ca mâine să îl înmormântăm. Este un eveniment destul de greu în familie, mai ales pentru soțul meu, care este singurul copil și pentru soacra mea”, și-a explicat Mirela Vaida lipsa din emisiune.

Citeste si Motivul șocant pentru care Mirela Vaida a ajuns în pragul disperării din cauza soțului ei: „S-a dus cu liniștea mea!”

Regretatul Alexandru Vaida a fost profesor, inginer și ziarist.

„Sunt alături de ei cu tot sufletul și mâine va trebui să merg acolo. Pentru toți cei care l-au cunoscut pe Alexandru Vaida, inginer, profesor și ziarist din Cluj, dacă vor să îl ducă pe ultimul drum, mâine la Cimitirul Greco-catolic, la ora 11:00, îi așteptăm”, a spus vedeta.

Care este relația dintre Mirela și soacra ei

Mirela Vaida a avut o relație excepțională cu socrii ei. Cu doi ani în urmă, după ce soacra ei s-a pensionat, aceasta s-a mutat la București pentru a-i ajuta pe Mirela și pe fiul ei cu treburile casnice și cu creșterea celor trei copii. Adaptarea la viața de Capitală nu a fost ușoară pentru fosta profesoară.

Citeste si TV

„Ea avea o viaţă liniştită la Cluj. Avea orele ei acolo, 4 ore pe zi la şcoală… Socrul meu liniştit, lua ziarul, făcea sport… Activităţi de pensionari. Până când a venit aici! Şi când a venit aici, cred că în trei zile-patru a slăbit! S-a tras la faţă! Acum şi-a mai revenit. Are o lună de când a venit la noi, a înţeles care-i ritmul. Nu e uşor pentru ea, să-şi schimbe deodată toată viaţa. E numai cu mâncare, cu aspiratorul, mopul… Noi suntem plecaţi toată ziua”, declara, la acea vreme, Mirela Vaida.

Cele două au o relație excepțională, deși Mirelei nu i-a picat bine, inițial, ritmul lent al soacrei, specific ardelenilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT