Românii ocupă locul al doilea, după marocani, în închisorile din Belgia

Într-un clasament al străinilor din închisorile belgiene, reprezentând aproape 3% din populaţia penitenciară, în condiţiile în care numărul lor a crescut cu peste 70% în ultimii cinci ani, românii ocupă locul al doilea după marocani,  scrie marţi La Derniere Heure.
Romania TV
16 apr. 2013, 08:59
Românii ocupă locul al doilea, după marocani, în închisorile din Belgia

În urmă cu cinci ani, românii nu erau decât a şaptea naţionalitate din închisorile belgiene, după marocani (10,7%), algerieni (4,7 %), francezi (2,5%), deţinuţii din fosta Iugoslavie (2,3%) şi turci (2%), reprezentând la momentul respectiv doar 1,9% din populaţia penitenciară.

Situaţia s-a schimbat radical între timp, notează cotidianul belgian. De doi-trei ani, administraţia penitenciară acuză „o creştere sensibilă şi destul de marcantă” a populaţiei române din închisori, a declarat purtătorul de cuvânt Laurent Sempot.

Circa 45% dintre deţinuţii din Belgia sunt de naţionalitate străină, notează sursa citată. „Marocanii rămân de departe naţionalitatea străină cea mai numeroasă”, a adăugat Sempot.

Potrivit ultimelor statistici, românii au trecut înaintea francezilor, cu aproape 3% din populaţia penitenciară. O creştere vizibilă atât în procente, cât şi în cifre absolute, notează La Derniere Heure.

Numărul de români din penitenciare a crescut cu între 70% şi 80% faţă de 2008, de la 190 la 320 în prezent, fie că este vorba de deţinuţi preventiv, de condamnaţi, de pedepse de scurtă sau lungă durată.

Potrivit informaţiilor deţinute de cotidian, românii sunt cel mai frecvent condamnaţi pentru delicte precum cele legate de prostituţie şi infracţionalitate itinerantă, precum furturi, tâlhării sau tăinuire de metale furate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT