Fostul președinte Emil Constantinescu critică nivelul liderilor politici: „În România totul este distrus prin bășcălie. A ajuns ceva de râs”

Aflat la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde a susținut o conferință, Emil Constantinescu a criticat nivelul liderilor politici din Europa, dar și la nivel mondial.
Alina Costache
02 iul. 2023, 20:42
Fostul președinte Emil Constantinescu critică nivelul liderilor politici: „În România totul este distrus prin bășcălie. A ajuns ceva de râs”
Emil Constantinescu îi critică pe liderii politici

Fostul președinte al României Emil Constantinescu s-a aflat sâmbătă la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde a susţinut o conferinţă, parte a programului oficial al Festivalului Internaţional de Teatru.

Întrebat de către un cetățeandacă au existat cei 15.000 de specialiști promiși în campania electorală din 1997, acesta a răspuns:

„În România, în opinia publică românească, totul este distrus prin băşcălie. La un moment dat, dacă vrei să distrugi ceva, nu ai nevoie de argumente, nu ai nevoie de cercetări, foloseşti o băşcălie. (…) Pentru că eram preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România şi cunoşteam foarte bine toată elita românească, am făcut un studiu, cât ar fi nevoie de schimbarea administraţiei, aşa s-a ajuns la 15.000. (…) Aceşti specialişti au existat. Nu era un guvern de 15.000, dar dacă a zis cineva ‘ha-ha-ha’, s-a terminat. A ajuns ceva de râs. Eu am format un guvern academic”, a declarat fostul președinte.

Citește și: Rona Hartner a rupt tăcerea despre presupusa idilă cu Emil Constantinescu: „A fost în noiembrie 1996”

Emil Constantinescu spune că situația s-a degradat la nivel mondial și critică liderii politici din prezent.

„Este o problemă care mă doare, pentru că de atâta timp tot aud aceste lucruri. Între timp situaţia s-a degradat şi pe plan european şi pe plan mondial, adică nivelul liderilor pe care i-am întâlnit eu a scăzut. Ce comparaţie să fac? Am stat de vorbă cu Margaret Thatcher. Scuzaţi-mă, dar între Margaret Thatcher şi Boris Johnson, despre ce vorbim? (…) Am avut şi norocul că interlocutorii noştri ne respectau pe noi, noi îi respectam pe ei şi aveam o gândire strategică, nu o gândire populistă, ce se întâmplă, ce le mai promitem ca să ne voteze”, a adăugat Emil Constantinescu.

Fostul președinte spune că nu ar mai părăsi lumea academică pentru cea politică, având în vedere condițiile din prezent. Acesta afirmă că României îi lipsește „o viziune proprie asupra viitorului, o strategie pe termen lung şi un proiect pe termen scurt”.

„Ce-i lipseşte României acum? Se vorbeşte foarte mult la televizor (…), se lansează câte o frază, după care o preia toată lumea: România e o colonie. O colonie nu este o ţară căreia îi sunt exploatate resursele naturale, că la asta se gândesc ei. Asta e meseria mea, specialist în resurse naturale. Resursele naturale sunt aici, ele pot să fie vândute mai prost sau mai bine, în funcţie de corupţie, care există în toată lumea. 

Citește și: Cum s-a răzbunat CTP pe Emil Constantinescu: „Eram chinuit de sete de răzbunare. Nu ştiu dacă e frumos ce-am făcut”

O ţară devine colonie atunci când nu are o viziune proprie asupra viitorului, o strategie pe termen lung şi un proiect pe termen scurt, care să plece de la propriile resurse naturale, de la propriile resurse umane şi în baza căreia să se poată asigura o integrare corectă într-un sistem mondial. Dacă nu ai o viziune proprie, despre ce se întâmplă, ce vrei să fie naţiunea asta, ce vrei să facă, dacă nu ai o strategie, le îndeplineşti pe ale altora şi nu exişti. (…) Noi aveam o viziune mai profundă decât avea Occidentul (…), eram respectaţi pentru ceea ce eram şi încrederea în noi”, a mai spus Emil Constantinescu, potrivit digi24.ro.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Paula Badosa în România. Tenismena s-a plimbat pe străzile unui mare oraș al țării
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Facultățile care îți pot aduce un salariu peste medie după absolvire. Domeniile cu cele mai bune perspective până în 2030
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Nicușor Dan nu vede sensul alegerilor anticipate: Ar prelungi starea de incertitudine. Ce spun liderii UE despre criza politică din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?