Meteorologii au modificat prognoza în România. Când scăpăm de temperaturile sufocante de peste 30 de grade Celsius

Caniculă şi disconfort termic în cea mai mare parte a ţării - Meteorologii anunţă că temperaturile pot trece de 37 de grade în sudul şi sud-estul ţării, iar în regiunile vestice şi estice se vor înregistra şi 34 de grade.
Filip Stan
17 aug. 2023, 10:38
Meteorologii au modificat prognoza în România. Când scăpăm de temperaturile sufocante de peste 30 de grade Celsius

Prognoza meteo. Temperaturi de până la 37°C, dar și câteva furtuni locale! Vremea se va menține călduroasă, iar pe alocuri caniculară, și în zilele următoare. Local, vor fi și câteva intervale cu averse și furtuni, în special în regiunile intracarpatice și în zonele de munte.

În zilele următoare, temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 35 de grade în cea mai mare parte a țării, iar pe alocuri vor urca până la 36 – 37 de grade. Nopțile vor fi destul de călduroase, iar în unele zone chiar tropicale, cu temperaturi minime de peste 20 de grade.

Cantitățile totale de precipitații prognozate de modelul ICON până luni, 21 august.Datorită umidității mai ridicate a aerului, în nordul, vestul și centrul țării vor fi și unele intervale cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse și furtuni locale, fenomene care vor fi posibile doar izolat în restul teritoriului.

Avertizare cod galben de furtuni cu grindină și rafale de vânt puternic în 17 județe. Apoi revine canicula

Prognoza meteo. Săptămâna viitoare va aduce mai întâi o scădere ușoară a temperaturii în jumătatea nordică a țării, mai ales în nord-est, urmată apoi de o încălzire spre sfârșitul săptămânii. Unele modele de prognoză estimează temperaturi de 39 – 42 de grade în această perioadă, dar majoritatea scenariilor indică maxime mult mai moderate, de până la 36 – 38 de grade.

Modelul american de prognoză GFS estimează maxime de peste 40 de grade în unele regiuni în jur de 23 – 25 august. Totuși, sunt șanse mici să se atingă într-adevăr astfel de temperaturi.Presiunea atmosferică va fi relativ ridicată, de aceea șansele de ploaie vor fi mai reduse. De altfel, pe spații extinse din estul și sudul țării e foarte probabil să se înregistreze doar precipitații neînsemnate sau chiar să nu plouă deloc în acest interval.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în ultimele săptămâni de vară. Un ciclon strică ultimele vacanţe!

Deși nu e exclus ca vremea călduroasă să se prelungească și mai mult, există semnale privind o posibilă răcire spre finalul lunii august. Deocamdată, însă, ne putem bucura de ultimul interval mai lung cu vreme frumoasă din această vară.

Prognoza meteo. Meteorologii au emis o informare de caniculă şi disconfort termic, valabilă pânăm duminică. Temperaturile pot trece de 37 de grade, în sudul şi sud-estul ţării, iar în regiunile vestice şi estice se vor înregistra şi 34 de grade.

Potrivit ANM, de joi până duminică, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi de 35…36 de grade şi izolat de 37 de grade.

”Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32…34 de grade”, a transmis ANM. În după-amiaza zilei de joi, în estul şi sud-estul teritoriului disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) local va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Căpitanul Universității Craiova vrea să se retragă de la echipa națională! Motivele unei decizii neașteptate. Exclusiv
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Resortul turistic, definit oficial prin lege. Câţi metri pătraţi ar trebui să aibă şi cum pot cere hotelurile reclasificarea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Bombă! Recep Erdogan a sunat în vestiar imediat după Turcia - România 1-0 și a transmis un singur mesaj
MediaFlux
Pensiile din luna aprilie se dau mai devreme. Anunțul Ministerului Muncii despre ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj