Comisia Europeană reia plăţile pentru Programul Operaţional Regional

CE a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional, informează MFE, menţionând că, urmare a reluării plăţilor, România va încasa peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise documentele pentru rambursare în martie.
Romania TV
22 apr. 2013, 18:01
Comisia Europeană reia plăţile pentru Programul Operaţional Regional

„Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program”, se arată în comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.

Comisia a presuspendat acest program la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plăţile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puţin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziţia României prin POR, precizează sursa citată.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice şi ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajaţii ministerelor implicate”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform sursei citate.

Ca urmare a reluării plăţilor, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare în luna martie 2013, precizează MFE în comunicat.

România are alocată o sumă de 3,72 miliarde de euro prin intermediul Programului Operaţional Regional. Pe acest program au fost semnate până în prezent aproape 3.400 de contracte de finanţare, iar acestea prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.

La sfârşitul lunii martie 2013, rata de absorbţie pe POR era de 24,30%, semnificativ mai mare decât în cazul altor programe operaţionale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Cât costă un weekend într-un oraș european unde berea este mai ieftină decât în București. Poți vedea și un meci de top
Capital.ro
O regiune din România, cea mai subestimată destinație turistică din lume pentru 2027. Ocupă primul loc într-un clasament mondial
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT