Prima reacţie a firmei care are deţine staţiile GPL din Crevedia. „Înţelegem devastaţi încercarea extremă prin care trec atât de multe familii”

Reprezentanţii Flagas SRL, firma care are staţiile GPL din Crevedia, a avut o primă reacţie după explozia soldată cu doi morţi şi câteva zeci de răniţi. Aceştia au transmis că sunt "preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident".
Filip Stan
28 aug. 2023, 16:26
Prima reacţie a firmei care are deţine staţiile GPL din Crevedia.
Prima reacţie a firmei care are deţine staţiile GPL din Crevedia

Prima reacţie a firmei care are deţine staţiile GPL din Crevedia. „Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății Flagas SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident. La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm sa identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare. Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina”, se arată într-un comunicatu de presă al firmei Flagas SRL.

Citeşte şi: Bilanțul victimilor exploziei de la Crevedia – Până la acest moment, 12 pacienți au fost transferați în străinătate

“În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, au precizat oficialii Flagas SRL.

Flagas SRL, firma care deține stația GPL la care s-au produs exploziile din Crevedia, este condusă de fiul primarului PSD din Caracal. Acţionarii sunt Ionuț Daniel Doldurea, fiul primarului PSD Ion Doldurea, precum și Cosmin Stîngă. În 2022, cifra de afaceri a firmei a fost de 595 milioane de lei, iar profitul de aproape 33 milioane de lei.

Citeşte şi: Fiica celor doi soți morți, după exploziile de la Crevedia, devastată de durere! ”Ne-ați lăsat singuri”

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni – soț și soție – au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne – pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece