Simona Halep reia războiul din afara Top 1000: „Așteptarea a fost un calvar!”

Sportiva noastră a ajuns acum pe locul 1138 în ierahia WTA și mai are doar 10 puncte, pe care le va pierde după US Open 2023, turneu programat în perioada 28 august - 10 septembrie.
Filip Stan
29 aug. 2023, 12:22
Simona Halep reia războiul din afara Top 1000:
Simona Halep, mesaj emoţionant pentru Patrick Mouratoglou

Simona Halep a acceptat să vorbească despre audierile care au avut loc cu mare întârziere, dar şi despre așteptarea verdictului, pe care a numit-o „un calvar”. „Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată pentru că îmi doream foarte mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată şi să vedem ce se întâmplă.

Aşteptarea a fost un calvar, pentru că în viaţă incertitudinea şi faptul că nu ai nicio putere îţi creează mari dificultăţi, e greu să trăieşti în stilul acesta. A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranţe de la o amânare la alta. M-am antrenat intens, mi-am dorit să fiu pe teren, am început să privesc tenisul altfel şi am apreciat fiecare zi petrecută la antrenament.

Dar, de fiecare dată când se amâna audierea, parcă primeam o lovitură puternică şi mă descurajam din nou. Au fost foarte multe suişuri şi coborâşuri, dar pot să spun că am gestionat destul de bine şi nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis.

Nu am amânat eu niciodată acest caz, această audiere. Tot timpul cei care m-au acuzat au amânat, eu am vrut cât mai repede să fiu judecată şi să primesc decizia.”, a explicat Simona Halep, pentru Eurosport.

Sportiva noastră a ajuns acum pe locul 1138 în ierahia WTA și mai are doar 10 puncte, pe care le va pierde după US Open 2023, turneu programat în perioada 28 august – 10 septembrie.

Tennis World USA, verdict clar: „Simona Halep merită să știe care va fi soarta ei! E cu adevărat incredibil ce i se întâmplă!”

Sportiva noastră a ajuns acum pe locul 1138 în ierahia WTA și mai are doar 10 puncte, pe care le va pierde după US Open 2023, turneu programat în perioada 28 august – 10 septembrie. „Gata cu așteptarea, Simona Halep merită să-și cunoască soarta”, au titrat jurnaliștii de la Tennis World USA.

Americanii consideră că așteptarea interminabilă a campioanei noastre nu are nicio logică și sunt convinși că „Simo” merită să afle rapid verdictul.

„Situația a devenit din ce în ce mai ciudată și nicio sancțiune nu a fost formulată pentru sportiva de 31 de ani, care încă este suspendată și așteaptă vești. Dacă la sfârșitul întregii povești tânăra de 31 de ani ar fi declarată nevinovată, Halep și-ar pierde inutil aproximativ un an din carieră.

Gata cu așteptarea, timpul a trecut: Simona Halep merită să știe care va fi soarta ei! Este cu adevărat incredibil că niciuna dintre organizațiile relevante nu a luat o decizie finală cu privire la pedeapsa ei.

Dacă Halep a greșit (chiar și cu bună credință), trebuie să plătească, dar măcar trebuie să știe ce, cât și cum. În acest fel, îi iau demnitatea unei sportive care a scris pagini importante din tenisul recent și care a fost vedeta de necontestat a ultimilor 10 ani în circuitul WTA. Simona merită mai mult!”, a mai scrie sursa citată.

Clasamentul WTA: Simona Halep a urcat două locuri; Sorana Cîrstea, jucătoarea din România cel mai bine clasată

Simona Halep, care nu a mai jucat de un an, a urcat două locuri în clasamentul WTA şi este pe 1.138, cu 10 puncte.

Verdict pentru Simona Halep, gata cu aşteptarea! Ce se întâmplă cu fostul lider WTA

Sorana Cîrstea este jucătoarea română cel mai bine clasată, fiind în menţinere pe 30, cu 1400 puncte.

După o cădere de trei locuri, Irina Begu este pe 43, cu 1168 puncte. Pe locul 60, după o coborâre de un loc, se află  Ana Bogdan, cu 952 de puncte.

Jaqueline Cristian este pe locul 99, după o urcare de un loc, cu 711 puncte.

 

Lider continuă să fie poloneza Iga Swiatek, cu 9955 de puncte, urmată de belarusa Arina Sabalenka, cu 8746 de puncte, şi de americanca Jessica Pegula, cu 5945 de puncte.

Detaliul de milioane de dolari observat de fanii Simonei Halep: „Mă face să sper că nu au abandonat-o în această situaţie îngrozitoare”

Verdict pentru Simona Halep, gata cu aşteptarea! Ce se întâmplă cu fostul lider WTA

Verdict pentru Simona Halep, gata cu aşteptarea! Ce se întâmplă cu fostul lider WTA

Simona Halep este suspendată provizoriu din luna octombrie a anului trecut , după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, la chiar primul meci jucat la US Open 2022. Deşi a fost audiată în iunie de Sport Resolutions, un tribunal independent din Londra, fostul lider WTA încă aşteaptă o decizie în cazul sau de dopaj.

Verdict pentru Simona Halep, gata cu aşteptarea! În acest moment, românca ocupă pe locul 1.140 în ierahia WTA și mai are doar 10 puncte, pe care le va pierde după US Open 2023, turneu programat în perioada 28 august – 10 septembrie. Din acest motiv, presa de specialitate pune presiune pe judecătorii de la Sport Resolutions, cerând un verdict cât mai repede!

Citeşte şi: Detaliul de milioane de dolari observat de fanii Simonei Halep: „Mă face să sper că nu au abandonat-o în această situaţie îngrozitoare”

„Gata cu așteptarea, românca merită să-și cunoască soarta”, au titrat jurnaliștii de la Tennis World USA, care consideră că așteptarea interminabilă a fostului lider WTA nu are nicio logică. „Situația a devenit din ce în ce mai ciudată și nicio sancțiune nu a fost formulată pentru sportiva de 31 de ani, care încă este suspendată și așteaptă vești. Dacă la sfârșitul întregii povești tânăra de 31 de ani ar fi declarată nevinovată, românca și-ar pierde inutil aproximativ un an din carieră. Gata cu așteptarea, timpul a trecut: Simona Halep merită să știe care va fi soarta ei! Este cu adevărat incredibil că niciuna dintre organizațiile relevante nu a luat o decizie finală cu privire la pedeapsa ei. Dacă a greșit (chiar și cu bună credință), trebuie să plătească, dar măcar trebuie să știe ce, cât și cum. În acest fel, îi iau demnitatea unei sportive care a scris pagini importante din tenisul recent și care a fost vedeta de necontestat a ultimilor 10 ani în circuitul WTA. Simona merită mai mult!”, se arată în articolul din Tennis World USA.

Citeşte şi: Simona Halep, relaţie cu un „macho” din circuitul ATP? Detaliile care au dat-o de gol

Între timp, Simona Halep îi asigură pe fani că e nevinovată. „Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească. Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic, nu am făcut nimic necinstit în tenis. Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune. Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă!”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport România.

Tribunalul independent de la Londra continuă însă să amâne verdictul în ceea ce privește cazul de dopaj al lui Halep, Simona face tot posibilul pentru a ajunge la cea mai bună formă fizică posibilă în cazul unui verdict favorabil și a unei eventuale reveniri la US Open. Joi, fosta campioană de la Wimbledon a distribuit pe Instagram un nou videoclip de antrenament, în care arată cât efort depune pentru a fi în cea mai bună formă posibilă.

 

 

DailyBusiness
Programul Rabla, suspendat. Guvernul vrea taxe mai mari pentru mașinile vechi și poluatori
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Câți bani încasează Nadia Comăneci în fiecare lună de la statul român, în 2025. Primește mai mult decât Ion Țiriac și Ilie Năstase
Capital.ro
Doliu imens în sportul românesc! S-a stins o mare campioană. A purtat tricolorul cu onoare
Playtech.ro
Cum pot beneficia românii de îngrijiri medicale în Grecia. Ce trebuie să știi despre valabilitatea Cardului European de Sănătate
DailyBusiness
O nouă Directivă Europeană va intra în vigoare din 28 iunie. TOATE site-urile trebuie să respecte regula!
Adevarul
Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Războiul din umbră: Planul secret al Israelului pentru a opri Iranul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
kanald.ro
De la arșiță la furtuni devastatoare! Temperaturile scad considerabil și se anunță fenomene meteo extreme
Cancan.ro
ALERTĂ medicală! Boala care a umplut camerele de gardă ale spitalelor din România
Playsport.ro
Cel mai lung tunel rutier din România, de 900 de metri, a fost construit cu prețul vieților omenești și...
Capital.ro
România a pierdut o legendă a muzicii. Era un adevărat maestru. Piesele sale au fost fredonate de toți românii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
O nouă lovitură pentru români. Scumpirile la care nimeni nu se aștepta
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rețeaua ascunsă care blochează accesul la concerte. Cum funcționează industria revânzării de bilete cu „armate” digitale