Asociaţiile de proprietari nu pot cere copii după acte pentru cartea de imobil

Regulamentul european al protecţiei datelor (GDPR) se aplică şi asociaţiilor de proprietari, care, astfel, nu pot cere membrilor copii după acte pentru întocmirea cărţii de imobil, reaminteşte Autoritatea pentru Protecţia Datelor (ANSPDCP), care anunţă şi controale.
Mircea Filipescu
30 aug. 2023, 12:33
Asociaţiile de proprietari nu pot cere copii după acte pentru cartea de imobil

Într-un ghid publicat pentru asociațiile de proprietari, Autoritatea de Protecţie a Datelor a subliniat că asociațiile nu ar trebui să ceară copii după diverse documente ale celor care stau în bloc.

„În ceea ce privește înscrierea persoanelor în cartea de imobil, art. 94 din Norme prevede că aceasta se face în baza actului de identitate, iar pentru copiii sub 14 ani, în baza certificatului de naştere. Pentru înscrierea persoanelor în cartea de imobil nu pot fi solicitate fotocopii ale actelor de identitate, certificatelor de stare civilă sau titlurilor de proprietate, normele stabilind că acestea pot fi doar verificate vizual pentru conformitate”, subliniază ANSPDCP în ghid, potrivit Avocatnet.ro.

Încă din 2019, ANSPDCP a atras atenţia asociațiilor de proprietari, în urma unor controale pentru că încălcau normele de protecția datelor, iar una dintre problemele găsite recurent este obiceiul responsabililor din asociație de a cere locatarilor copii după diverse documente, în special după cele de identitate, în scopul completării cărții de imobil.

GDPR-ul impune tuturor celor ce prelucrează date să respecte câteva principii de bază, printre care:

– datele trebuie să fie prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată;

– datele prelucrate sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate (reducerea la minimum a datelor).

Cele două principii trebuie avute în vedere și de asociațiile de proprietari. Astfel că a le solicita celor care locuiesc în bloc anumite copii după documente și diverse informații (profesia, de exemplu, care în mod definitiv poate fi considerată chiar irelevantă într-un atare context) poate fi considerat excesiv pe legislația de protecția datelor.

Citeşte şi: Zile libere 2023. Ce se întâmplă cu concediul de odihnă în cazul în care ai avut zile de medical

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Florin Gardoş, dezvăluiri incredibile despre ţeapa Nordis: “Nu m-au lăsat să intru în apartament! Mi-au spus că nu sunt eu proprietar după ce l-am plătit”. Cu ce sumă a fost păgubit. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarea în 2026. Reguli pentru români privind vârsta, vechimea și documentele cerute de Casa de Pensii
Playtech.ro
Cum să cureți gulerul și mânecile pătate ale jachetei fără să o bagi la spălat
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj