Boc: Primul incompetent este chiar Ponta, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică

Emil Boc a declarat, referitor la afirmaţiile lui Victor Ponta conform cărora Guvernul Boc "a fost cel mai incompetent", că "primul incompetent" este actualul prim-ministru, "un mincinos şi un mare demagog", care a făcut parte din executivul pe care îl critică.
Romania TV
29 apr. 2013, 11:57
Boc: Primul incompetent este chiar Ponta, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică

„Victor Ponta este un mincinos şi un mare demagog. Este mincinos pentru că, dacă spune că acel guvern a fost incompetent, înseamnă că primul incompetent este chiar el, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică şi pe care eu l-am condus. În primul rând, este vorba de faptul că minte şi, în doilea rând, de faptul că nu recunoaşte că acel guvern a luat măsurile care au salvat România de la prăbuşire economică. Este un mare demagog pentru că, astăzi, premierul Ponta beneficiază de măsurile de stabilitate economică pe care guvernul, împreună cu preşedintele, le-au luat în 2010 şi care asigură credibilitate ţării în momentul de faţă. Acum, Guvernul Ponta nu guvernează, doar administrează ţara”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc.

El a adăugat că Executivul Ponta este „Guvernul televizor”, care nu ia niciun fel de măsuri economice de creare a locurilor de muncă şi care, încă, beneficiază de măsurile economice ale guvernului pe care el l-a condus.

„Ar fi bine ca Ponta să mai lase fotoliile de la televizor şi să mai treacă în viaţa reală pentru a se preocupa de locuri de muncă şi investiţii. Nu mai ţin mult rezervele pe care i le-am lăsat şi, în consecinţă, stabilitatea economică pe care am adus-o se poate deteriora mult mai grav dacă acest guvern rămâne atât de pasiv cum este în momentul de faţă”, a conchis Emil Boc.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, în începutul şedinţei BPN, că preşedintele Traian Băsescu se ocupă de „rescris istoria”, însă Guvernul Boc rămâne „cel mai incompetent şi corupt”, precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării.

„Eu zic să ne ocupăm de guvernare, rescrierea istoriei este treaba domnului Băsescu. Cred în continuare că Guvernul Boc a fost cel incompetent şi mai corupt guvern pe care l-a avut România şi că noi ne chinuim de un an doar să reparăm ce au stricat ei şi să-i dăm la Parchet pe hoţii lor. Asta ca să fie foarte clar apropos de cine pe cine laudă, asta e, am venit după nişte incompetenţi şi după nişte hoţi la guvernare. Nu e prima dată, e adevărat, dar cred că avem şanse să reconstruim România”, a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

Vasile Măgrădean, [email protected]

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT