Fosta şefă a Casei Naţionale de Pensii susţine că veniturile pensionarilor vor creşte mai mult pentru bărbaţi decât pentru femei

Doina Pârcălabu, fosta şefă a Casei Naţionale de Pensii, a explicat că, pe noua formulă de calcul, din noua lege a pensiilor, veniturile seniorilor ar urma să crească diferenţiat, acest decalaj fiind vizibil şi între femei şi bărbaţi.
Mircea Filipescu
04 oct. 2023, 18:25
Fosta şefă a Casei Naţionale de Pensii susţine că veniturile pensionarilor vor creşte mai mult pentru bărbaţi decât pentru femei

Doina Pârcălabu susține că pensiile bărbaților vor crește mai mult în urma noii legi a pensiilor, defavorizate fiind doamnele mai în vârstă. Fosta şefă a Casei Naţionale de Pensii susţine că acest lucru se datorează, în primul rând, creşterii stagiului de cotizare pentru bărbaţi.

„Vedem că unele pensii vor crește și cu un procent de 30%, altele cu alte procente, și unele nu ar trebui să crească, pornind de la numărul total de puncte. Conform principiului că niciun venit nu trebuie să fie diminuat, atunci acele pensii vor rămâne la cuantumul actual”, a spus prof. univ. dr. Doina Pârclălabu, la Antena 3.

Astfel, bărbaților le crește pensia mai mult pe această lege pentru că ei au avut prin această formulă de determinare a punctajului, stagiul complet de cotizare care a plecat de la 30 de ani.

Conform noilor calcule persoanele care s-au pensionat între anii 2001 și 2008, vor înregistra creșteri de pensii cu procente în 20 și 20,67%. Acest lucru este calculat în funcție de luna și anul nașterii și luna și anul pensionării.

Citeşte şi: Victor Ciutacu îl demolează pe CTP: „Fostul crucişător a ajuns mai rău decât Ghinion Iliescu, unde pune mana se alege prafu’”

Cei născuţi între ianuarie-martie 1944 şi sunt pensionaţi între ianuarie şi martie 2007, pot ajunge la 24% creştere (pentru că la stagiul de cotizare – la trei luni se mai adăuga o lună).

Persoanele născute între iulie și septembrie 1946 și pensionate între lunile ianuarie- iulie 2010, ar putea înregistra creșteri de pensie de până la 30%.

În toamna anului 2010 a fost modificat indicele de corecție și astfel procentul de creștere al pensilor ar putea fi de 13-28%. Totodată, în anul 2015 a fost atins numărul maxim de ani de cotizare la bărbați, respectiv 35 de ani, și procentul ar putea crește la 30%.

„Pe de altă parte femeile vor putea înregistra o creștere de maximum 12%, pentru că stagiul de cotizare a pornit de la 25 de ani”, a spus fosta șefă a Casei Naționale de Pensii.

Citeşte şi: Mircea Badea îl atacă pe Boloş după limitarea plăţilor cash: „Domnule Boloş, e un comandament de undeva? Cineva vrea să facă experimente în România?”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT