1 Mai, ziua grătarelor. Mii de români petrec în staţiunile montane VIDEO

Mulţi români care au vrut să evite aglomeraţia care se creează de obicei la mare de 1 Mai au ales să plece către munte, unde temperaturile sunt mai plăcute, iar aerul mai rarefiat.
Romania TV
01 mai 2013, 08:09
1 Mai, ziua grătarelor. Mii de români petrec în staţiunile montane VIDEO

La munte, românii se bucură de ceva mai multă linişte decât pe litoral, grătarele încinse încă de dimineaţă sfârâind la unison în locurile special amenajate.

Peste o mie de oameni au mers pe Valea Cerbului, la grătar, în timp ce sute de iubitori ai sporturilor de iarnă au ales să schieze la Sinaia, unde este încă zăpadă pârtie, chiar dacă artificială.

Gradul de ocupare în hotelurile şi pensiunile din Sinaia, Buşteni şi Azuga este cuprins între 50 şi 70 la sută şi, la fel ca anii trecuţi, una dintre cele mai căutate staţiuni este Sinaia, care este, de altfel, singura staţiune din România unde încă se mai poate schia.

Miercuri, câteva sute de turişti au urcat la 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, pe pârtiile Valea Dorului şi Valea Soarelui, unde se schiază, stratul de zăpadă fiind cuprins între 70 de centimetri şi un metru. Ofiţerul de presă al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, a spus că toate instalaţiile de transport pe cablu funcţionează, iar în zilele de 1 mai, 2 mai şi 6 mai preţurile pentru călătoriile cu telegondola care urcă până la cota 1.400 în Bucegi şi cu telescaunul care deserveşte pârtia Valea Soarelui sunt reduse la jumătate faţă de tariful normal.

În municipiul Braşov, oamenii s-au îndreptat încă de dimineaţă spre zona special amenajată pentru grătare, cunoscută sub numele „La Iepure”.

Ocna Sibiului, supranumită „Litoralul Ardealului”, este, de asemenea, plină de turişti. Sute de români care nu au putut ajunge la mare în aceste zile s-au îndreptat către complexul de la Ocna Sibiului, unde vremea este numai bună pentru plajă şi pentru baie în lacurile cu apă sărată.

Cei care se gândesc să meargă la grătar pe 1 Mai trebuie să ştie însă că neglijenţa i-ar putea costa scump. Activităţile de picnic sunt permise doar în zone special amenajate şi în zone indicate, iar cetăţenii trebuie să respecte un set de reguli, de la strângerea gunoiului, până la păstrarea liniştii, încălcarea prevederilor legale putând fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Cei care preferă să găsească masa întinsă de 1 Mai, fără să muncească prea mult pentru ea, au însă opţiunea pensiunilor şi hotelurilor care îşi aşteaptă clienţii cu tot felul de bunătăţi, însă cu siguranţă această variantă este mai costisitoare.

Peste jumătate din locurile de cazare din Sinaia sunt ocupate în aceste zile, turiştii profitând de ofertele speciale ale hotelierilor şi proprietarilor de vile şi pensiuni.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican, gradul de ocupare a locurilor de cazare în staţiunile de pe Valea Prahovei este mai bun decât anul trecut. Dacă în aceste zile în staţiunile de la munte sunt ocupate, în medie, 60 la sută din locurile de cazare, hotelierii se aşteaptă ca de Paşte toate locurile de cazare să fie ocupate.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
“Gică Hagi poate să facă minuni la naționala României!” Ce jucători noi ar putea fi selecționați
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj