Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a zguduit duminică Indonezia

Săptămâna aceasta, trei cutremure cu magnitudini cuprinse între 5,1 şi 7 s-au produs în apele Mării Banda, în regiunea sud-estică a Indoneziei.
Filip Stan
12 nov. 2023, 09:35
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a zguduit duminică Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a zguduit duminică regiunea Timor, Indonezia, a anunţat Institutul Geologic al SUA. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 30 de kilometri. Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube de bunuri.

Miercuri, trei cutremure cu magnitudini cuprinse între 5,1 şi 7 s-au produs în apele Mării Banda, în regiunea sud-estică a Indoneziei. Autorităţile nu au raportat pagube iniţiale şi nu au activat avertizarea de tsunami.

Indonezia este situată pe „Inelul de Foc al Pacificului”, o zonă cu o intensă activitate seismică şi vulcanică în care se înregistrează 7.000 de cutremure anual.

Două cutremure duminică şi în Vrancea

Două cutremure s-au produs sâmbătă în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism de 2,6 a avut loc la ora 11:28 (ora locală a României) în judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 kilometri şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 40 km vest de Focşani, 53 km nord de Buzău, 74 km est de Sfântu-Gheorghe, 83 km est de Braşov şi 90 km nord-est de Ploieşti.

Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,2, s-a produs la ora locală 22:22, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 139 kilometri.

Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 49 km vest de Focşani, 57 km nord de Buzău, 66 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 74 km est de Braşov, 86 km nord-est de Ploieşti.

De la începutul lunii noiembrie, în România au mai avut loc 10 seisme, cu magnitudini între 2,2 şi 4,3 pe Richter.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Risc de cutremure şi în Islanda

Autoritatea islandeză de Protecţie Civilă a declarat stare de urgenţă în urma unei serii de cutremure care ar putea anunţa o erupţie vulcanică iminentă, transmite sâmbătă agenţia DPA.

Activitatea seismică este concentrată în sud-vestul Peninsulei Reykjanes şi sugerează că ar putea avea loc o erupţie în sistemul vulcanic din acea zonă în următoarele ore sau zile, a indicat vineri seară Biroul islandez de meteorologie (IMO).

„Modificări semnificative” în acumularea de magmă subterană au fost înregistrate în apropierea satului Grindavík, unde locuiesc aproape 4.000 de persoane, conform IMO.

Un nou cutremur major. Gheorghe Mărmureanu îi linişteşte pe români: „Nu urmează ceva mai rău”

În acest context, poliţia locală şi Autoritatea de Protecţie Civilă au decis evacuarea locuitorilor din Grindavík şi instaurarea stării de urgenţă.

„În acest stadiu, nu este posibil să se determine cu exactitate dacă şi unde ar putea ajunge la suprafaţă magma. Există indicii conform cărora o cantitate considerabilă de magmă se mişcă într-o zonă care se extinde între Sundhnjukagigum, din nord spre Grindavík”, se arată într-un comunicat al IMO.

„Cantitatea de magmă implicată este semnificativ mai mare decât a fost observată în cele mai mari intruziuni magmatice asociate cu erupţii la Fagradalsfjall. Sunt colectate date suplimentare pentru calcularea unor modele care oferă o imagine mai precisă cu privire la intruziunea magmatică”, se precizează în comunicat.

Mii de mişcări seismice au început să zguduie, la sfârşitul lunii octombrie, Peninsula Reykjanes, unde este localizat vulcanul Fagradalsfjall.

Fagradalsfjall este situat la aproximativ 40 de kilometri distanţă de capitala Reykjavik şi a erupt ultima dată în 2021.

Joi, populara zonă geotermală Blue Lagoon a fost închisă publicului din cauza riscului prezentat de mişcările seismice.

Cutremur cu magnitudine 4.3 vineri în Gorj

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,3 s-a produs vineri seara la ora 19:48 în judeţul Gorj, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 15 km la 14 km Nord-Vest de Târgu Jiu, 68 km Nord-Est de Drobeta-Turnu Severin, 70 km Sud de Hunedoara, 85 km Sud de Deva şi 96 km Vest de Râmnicu Vâlcea.

Un nou cutremur în Gorj, al patrulea din regiune în două zile. Ce magnitudine a avut şi cum s-a simţit
Acesta este al patrulea cutremur produs pe parcursul zilei de vineri în judeţul Gorj. De la începutul lunii noiembrie, în România au mai avut loc 8 seisme, cu magnitudini între 2,2 şi 4,3 pe Richter.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?