Mihaela Bilic, despre combinaţia de alimente care aduce serotonină: „Confort-food ne face bine la suflet pentru că este moale și onctuoasă”

Mihaela Bilic susţine că brânza conține triptofan, un precursor de serotonină care dă starea de bine la nivel cerebral.
Alina Costache
19 dec. 2023, 14:11
Mihaela Bilic, despre combinaţia de alimente care aduce serotonină:

Mihaela Bilic recomandă „mămăligă cu brânză și smântână, pe scurt MBS”. „Profit că s-a făcut frig afară ca să vă aduc aminte de rolul grăsimii: intră în compoziția fiecărei celule, de la creier până la piele, participă la sinteza de hormoni și ține și de cald. Ideal ar fi să variem sursele de grăsime din alimentație, să consumăm zilnic o lingură de ulei sau un cubuleț de unt sau o lingură de smântână. Or fi ele echivalente ca număr de calorii, dar compoziția în acizi grași diferă, iar rolul lor în organism e diferit”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Ce mănâncă nutriționista Mihaela Bilic în viața de zi cu zi: „În mod obișnuit, într-o zi de muncă, meniul meu este trist și simplu”

„Smântâna e o grăsime aparte, fiind fermentată vine la pachet cu bacterii lactice, are efect probiotic și un plus pentru imunitate. Apoi e cremoasă, trăsătură responsabilă de inducerea plăcerii. Nu în ultimul rând are un gust complex, acid- dulce-acrișor, diferit de orice tip de grăsime.
O smântână grasă are 25% grăsime și restul apă, spre deosebire de ulei care are 100% grăsime. De ce să alegeți o smântâna cu 25% grăsime? Pentru că este perfectă și la gust și la consistență: smântâna nu trebuie să fie nici unt, nici iaurt!
Smântâna merge cu sarmale și ardei umpluți, poate fi pusă în sosuri și în ciorbă, sau mâncată ca atare, cu un pic de sare și pâine prăjită. Dar nu putem vorbi despre smântână fără să pomenim de un preparat tradițional romanesc: mămăligă cu brânză și smântână sau pe scurt MBS! Nu știu dacă această combinație există și la alte popoare, ce știu este că românilor le place MBS. Și e normal să fie așa, din mai multe motive!

„Pomana porcului” împarte nutriţioniştii în tabere. Stroescu: „E cancer”/ Bilic: „Conţine omega 3” / Ciurea: „Cel mai bun porc e peştele”

În primul rând simplitatea: ce poate fi mai curat și mai gustos decât o bucată aurie de mămăligă, lângă un colț de brânză, cu o lingură de smântână? De la copii până la bunici, acest fel de mâncare satisface și foamea și pofta de ceva bun.
Apoi e vorba de consistența cremoasă, care are rolul de a produce plăcere dincolo de conținutul de nutrienți. MBS este un confort-food, ne face bine la suflet pentru că este moale și onctuoasă.

Nu în ultimul rând brânza conține triptofan, un precursor de serotonină care dă starea de bine la nivel cerebral. Iar asocierea dintre brânză și mămăligă, adică carbohidrați, favorizează și accelerează conversia triptofanului în serotonină! Singurul lucru care rămâne de hotărât este dacă alegeți brânză proaspătă sau telemea… care să acompanieze smântâna și mămăliga”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ioan Becali l-a sunat pe Fabregas: “Băi, Cesc…”. Ce jucător din SuperLiga i-a propus impresarul
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
O recunoști? Astăzi este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, iar în tinerețe arăta așa
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj