Cine este Cornel Dinicu, proprietarul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, mistuită de flăcări în a doua zi de Crăciun

Ferma Dacilor din satul Tohani, care a ars marți dimineață, aparținea lui Cornel Dinicu, un om de afaceri din Prahova.
Alina Costache
26 dec. 2023, 19:20
Cine este Cornel Dinicu, proprietarul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, mistuită de flăcări în a doua zi de Crăciun

Cornel Dinicu declara, într-un interviu acordat în 13 decembrie portalului online Observatorul Prahovean, că zona în care a construit pensiunea Ferma Dacilor era „o râpă”, așa cum a aflat de la niște apropiați. Afacerea a început prin amenajarea unui grajd, care a fost transformat în restaurant și unitate de cazare.

Citește și: Cum arăta Ferma Dacilor înainte de incendiu. Cât costa o noapte de cazare într-o cabană din vie

„Avem câteva atuuri faţă de staţiunile de pe Valea Prahovei: suntem aproape de Bucureşti, nu mai stăm în trafic şi aglomeraţie, e aer curat, e natură multă. (…) Zona e în plină dezvoltare, solul este fantastic pentru viţa de vie, toate cramele din jur au investit foarte mult în domeniul viticol. (…) Potenţialul e fantastic. Zona se dezvoltă, eu cred foarte tare în proiectul ăsta şi avem de muncă două vieţi aici şi pentru următoarele generaţii”, spunea Cornel Dinicu, care a copilărit pe dealurile din Tohani.

Acesta a criticat, în acel interviu, autoritățile, spunând că totul merge greu în România și arătând că a avut nevoie de patru ani pentru a obține planul urbanistic zonal pentru Ferma Dacilor: „„Că nu ne ajută nimeni, nu e nicio problemă, mi-aş dori să nu ne mai încurce”, a spus Dinicu.

Omul de afaceri povestea că pensiunea este conectată la rețea de alimentare cu energie electrică, dar că puterea acesteia nu este suficientă, astfel încât a dus la pensiune generatoare.

„Avem generatoare. Avem… Ne mai dă şi statul un pic de curent. Am făcut cerere de vreo 10 ani, tot aştept să ne mărească puterea, să ne tragă o linie de medie”, spunea Dinicu.

Citește și: DNA redeschide dosarul autorizației de incendiu de la Ferma Dacilor, după ce în 2019 a primit doar un avertisment în loc de 10.000 de lei amendă

Acesta avea planuri mari de viitor, își dorea să construiască un centru SPA cu clinică de recuperare pentru sportivi și bătrâni.

Un incendiu de proporții a mistuit pensiunea Ferma Dacilor

Incendiul de proporţii a izbucnit marţi dimineaţă. În incinta clădirii se aflau 22 de persoane, dintre care 8 au fost date dispărute. Până în acest moment, șase persoane au fost găsite decedate.

Planul Roșu de intervenție a fost activat în jurul orei 6:30, iar la fața locului au fost trimise forțe impresionante: 14 autospeciale de pompieri și 7 ambulanțe.

Conform şefului DSU Raed Arafat, pensiunea ardea generalizat. El a precizat că pensiunea este formată din parter şi etaj, având cinci camere la parter şi şase la etaj, care erau ocupate.

Potrivi ISU Prahova, pensiunea Ferma Dacilor nu are autorizație de securitate la incendiu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Ce lovitură pentru campionul României cu Universitatea Craiova! Semnează cu o echipă de tradiție din Italia
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Donald Trump amenință să atace o nouă țară din Orientul Mijlociu: Îi bombardăm de nu se văd
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat